Subscrierile Allianz-Ţiriac au scăzut cu 10% la trei luni, dar profitul a crescut
„Suntem foarte aproape de ceea ce ne planificasem să realizăm în acest prim trimestru. Proiecţiile noastre se dovedesc a fi fost realiste, ele ţinând cont de contextul economico- financiar şi social local şi global, dar şi de caracteristicile actuale ale pieţei asigurărilor din România. În timp ce am reuşit să creştem ponderea afacerilor de retail în portofoliul nostru, acum consemnăm o presiune semnificativă, mai ales din perspectiva preţurilor, la nivelul afacerilor comerciale pe toate clasele de asigurări”, a declarat directorul general al Allianz-Ţiriac, Rangam Bir.
În perioada analizată, primele subscrise din activitatea de asigurări generale au atins 206,5 milioane de lei, comparativ cu 231,7 milioane de lei în acelaşi interval din 2011.
Potrivit datelor companiei, Allianz-Ţiriac a continuat să-şi consolideze poziţia pe segmentul de retail. Astfel, veniturile din prime aferente poliţelor generale (non-life) contractate de persoane fizice s-au menţinut pe tendinţa conturată pe tot parcursul anului 2011.
„În primul trimestru, subscrierile au avansat cu circa 4 procente, susţinute în primul rând de vânzările de poliţe RCA (+20%). Concomitent, a crescut numărul de poliţe emise pentru clienţi persoane fizice atât pe segmentul asigurărilor Casco (+5%), cât şi pe clasa asigurărilor de locuinţe (+10%)”, se spune în comunicat.
O scădere a primelor a fost înregistrată la nivelul segmentului reprezentat de persoane juridice. Portofoliul de leasing, în special, a continuat să scadă, în principal ca urmare a expirării contractelor de leasing existente.
„Există, totuşi, semnale ce indică o uşoară revenire a acestui sector de finanţare auto, în 2012. A fost, de asemenea, consemnată o scădere uşoară a primelor brute subscrise în contul asigurărilor property destinate clienţilor comerciali, cauza principală fiind reprezentată de concurenţa extrem de puternică pentru atragerea acestor clienţi, care a determinat o continuare a scăderii cotaţiilor de prime ofertate de asigurători”, se arată în comunicat.
Şeful Allianz-Ţiriac spune că scăderea veniturilor pe segmentul clienţilor comerciali este o tendinţă prezentă la nivelul întregii pieţe de asigurări.
„Chiar şi în această situaţie, compania a rămas cel mai important furnizor de asigurări pentru companiile din România”, a menţionat Bir.
Pe segmentul asigurărilor de viaţă, Allianz-Ţiriac a realizat vânzări de 23,7 milioane de lei, cu un milion de lei mai puţin decât în primele trei luni din anul anterior.
Şi la nivelul acestui segment portofoliul generat de contractele cu persoane fizice a înregistrat o evoluţie pozitivă. Astfel, numărul de poliţe individuale de asigurări de viaţă emise de Allianz-Ţiriac în primul trimestru al anului curent a fost cu circa 20% mai mare decât în acelaşi interval din 2011. În schimb, subscrierile pe segmentul asigurărilor de viaţă de grup au scăzut.
„Ne aşteptăm să înregistrăm o mult mai bună evoluţie a subscrierilor în următoarele trimestre. Rezultatele obţinute la jumătatea trimestrului al doilea ne oferă deja o serie de semnale pozitive care justifică aceste aşteptări”, a mai spus directorul general al Allianz-Ţiriac.
Cu un capital social de 99,4 milioane de de lei, asigurătorul este controlat de grupul Allianz – 52,16% şi Vesanio Trading Limited (Cipru) – 44,48%, companie deţinută de omul de afaceri Ion Ţiriac.