Subscrierile BCR Asigurări de Viaţă au crescut cu 5%. Profitul s-a dublat
În septembrie 2011, societatea a consemnat un profit brut de 16,62 milioane de lei.
Avansul veniturilor companiei peste media la nivelul pieţei, care a crescut cu 0,28%, la 1,29 miliarde de lei, a avut ca efect majorarea cotei de piaţă a BCR Asigurări de Viaţă cu aproape un punct procentual, la 21,3%.
În perioada analizată, indemnizaţiile plătite de companie au scăzut uşor, de la 21,9 milioane de lei la 21,29 milioane de lei.
BCR Asigurări de Viaţă este membră a grupului Vienna Insurance Group (Austria), care mai deţine pe piaţa locală societăţile Asirom şi Omniasig.
Acţionarii asigurătorului sunt Vienna Insurance Group AG – 91,31%, Banca Comercială Română – 5,41% şi mai multe persoane fizice – 3,28%.
Compania este al doilea jucător local de pe piaţa de profil după nivelul primelor subscrise în 2011 – 344,64 milioane de lei.
ING Asigurări de Viaţă deţine prima poziţie, iar Alico Asigurări România ocupă locul al treilea.