Subscrierile Gothaer Asigurări Reasigurări au crescut anul trecut cu 26%, la 84,3 milioane lei

Economica.net
07 07. 2015
gothaer_06975500

Potrivit companiei, numărul dosarelor de daună instrumentate în 2014 a fost de peste 8.000, însumând despăgubiri plătite de 62,5 milioane de lei. ‘O bună parte a despăgubirilor plătite a fost generată de producerea unor evenimente naturale deosebite, afectând în special linia de asigurări agricole’, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Gothaer Asigurări Reasigurări susţin că ‘rezultatul net al anului ilustrează o pierdere de 46,5 milioane de lei, cuprinsă de Gothaer Asigurări Reasigurări în planificarea investiţiilor alocate la lansarea şi dezvoltarea prezenţei sale în România’.

‘Strategia de intrare pe piaţa din România a grupului Gothaer a fost bazată pe preluarea unei companii de talie mică (fosta Platinum Asigurări Reasigurări), redirecţionând un cost de achiziţie ridicat al unui asigurător de talie medie în investiţii într-o platformă modernă, sustenabilă, aliniată atât cerinţelor grupului, cât şi unor standarde europene de calitate’, se mai spune în comunicat.

Agerpres