Subvenție de la stat pentru că își vând marfa. Producătorii agricoli vor primi până la 20.000 de euro pe an

Producătorii de legume, fructe, struguri, cereale, lapte, ouă, miere de albine, ciuperci de cultură, hamei, crescătorii de vite și păsări cât și acvacultorii sau pescarii comerciali ar putea primi de la stat, începând de anul viitor, 200 de euro pentru fiecare tonă de produs vândut către  procesatori sau 100 de euro dacă vând consumatorului final.
Alina Stanciu - lun, 24 aug. 2020, 18:38
Subvenție de la stat pentru că își vând marfa. Producătorii agricoli vor primi până la 20.000 de euro pe an

Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților a finalizat raportul și va trimite în curând spre dezbaterea plenului Camerei Deputaților un proiect de Lege privind stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, potrivit informațiilor ECONOMICA.NET

Proiectul, elaborat în 2019, a trecut deja de Senat, iar anul acesta a intrat în dezbaterea Comisiilor de specialitate urmând a fi pus pe ordinea de zi în plenul  Camerei Deputaților.

Potrivit acestuia, legea instituie acordarea unei prime la comercializarea produselor agricole primare, produselor pescărești și de acvacultură, de către producătorii agricoli, acvacultori sau pescari comerciali.

Prima se ridică la 200 de euro pentru fiecare tonă de produs agricol primar ori produs pescăresc și de acvacultură comercializat către unități de procesare. În cazul crescătorilor de păsări, prima va fi de 200 de euro pentru fiecare 10.000 de ouă vândute la procesator.

Cei care vând direct către consumatorul final vor beneficia de 100 de euro pe tonă sau pentru fiecare 10.000 de ouă.

Același beneficiar nu poate primi într-un an mai mult de 20.000 de euro dacă vinde la procesator sau 10.000 de euro dacă vinde direct pentru consum.

Conform proiectului, se poate obține această primă de comercializare pentru “produsele agricole primare” adică legume, fructe,struguri, cereale, animale vii, păsări, lapte, ouă, miere de albine, ciuperci de cultură și hamei și pentru produsele pescărești și de acvacultură adică cele enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr.1379/2013 al Parlamentului European.

Legea a fost gândită cu scopul de a stimula intrarea produselor agricole locale în circuitul comercial oficial, conform inițiatorilor.

 Cine poate solicita prima de comercializare

Beneficiază de cei 200 de euro respectiv 100 de euro persoanele fizice și juridice, persoanele fizice autorizate/întreprinderile familiale/întreprinderile individuale din România, care îndeplinesc cumulative următoarele condiții:

1-     dețin în proprietate sau în arendă suprafețe de teren agricol, luciu de apă sau construcții destinate producției agricole pe teritoriul României;

2-      posedă atestat de producător, sau documente de înregistrare, sau licență de acvacultură, sau licență de pescuit comercial, după caz, emise de autoritățile române;

3-      comercializează pe piață produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, din producția proprie;

4-     fac dovada comercializării produselor agricoe primare pentru care posedă atestat de producător sau licență de acvacultură, sau licență de pescuit comercial, după caz.

Cum obții prima de comercializare

Prima de comercializare se acordă la cerere, pe baza următoarelor documente:

a) adeverința care să ateste, conform înscrisurilor de la registrul agricol, suprafața de teren cultivată, suprafața de amenajări specifice destinate cultivării, suprafața de luciu de apă, respectiv numărul de animale/păsări/familii de albine deținută/ deținut de către solicitant;

b) atestatul de producător vizat la zi, sau documentele de înregistrare, sau licența de acvacultură, sau licența de pescuit comercial, după caz.

c) dovada comercializării produselor agricole primare și/sau a produselor pescărești și de acvacultură.

Conform proiectului, prezenta lege ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021 și să se aplice  până la data de 31 decembrie 2023. În 90 de zile de la data intrării în vigoare, Guvernul ar trebui să aprobe prin HG și normele metodologice.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...