Subvenția pentru fermieri ar putea ajunge la 92,28 euro la hectar în acest an
Plăţile directe prevăzute în acest proiect, ca mecanisme de susţinere a veniturilor producătorilor agricoli, sunt: schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, denumită în continuare plata pentru înverzire şi plata pentru tinerii fermieri.
Cele două intervale de suprafaţă pentru care se acordă plata redistributivă pentru anul de cerere 2022 sunt între 1 şi 5 ha inclusiv şi peste 5 ha până la 30 ha inclusiv.
Astfel, valoarea plăţii directe pe suprafaţă pentru anul 2022 este de 96,2796 euro/ha, iar pentru cea pentru plata redistributivă, primul interval de 1-5 ha inclusiv, de 5 euro/ha, în timp ce pentru al doilea interval, peste 5 ha şi până la 30 ha inclusiv, este de 48,7184 euro/ha. Valoarea plăţii pentru înverzire se ridică la 58,5308 euro/ha, iar pentru tinerii fermieri, la 48,1398 euro/ha.
MADR precizează că acest cuantum pe hectar se poate majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate, iar sprijinul acordat pentru tinerii fermieri depinde de valoarea schemei de plată unică pe suprafaţă, însă nu poate depăşi 50% din cuantumul pe hectar al acesteia.
Începând cu data de 16 octombrie 2022, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe prevăzute la art. 1, cu încadrarea în procentul de maximum 70%, prevăzut în Regulamentul CE din 3 august 2022 de derogare, pentru anul 2022, în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale.
De asemenea, APIA va efectua din 1 decembrie 2022 plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul alocat fiecărei plăţi prevăzute şi sumele calculate şi acordate începând cu data de 16 octombrie 2022 ca plăţi în avans.
Plăţile prevăzute se acordă în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anii 2022 şi 2023.
Potrivit proiectului, plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2022 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.