Subvenţia pentru RADET creşte cu 73%. Facturile mici ale populaţiei „toacă” 830 de milioane de lei din bugetul Bucureştiului, doar în 2018

15 10. 2018
radet_14963000

La capitolul „Energie termică”, subvenţiile acordate în acest an pentru acoperirea diferenţei dintre preţ şi tarif cresc cu 73%, în varianta de buget rectificat al primăriei Capitalei, faţă de bugetul iniţial. Astfel, prevederile iniţiale arătau subvenţii la energia termică în sumă de 477 de milioane de lei, însă, la rectificare se mai adaugă alte 351 de milioane de lei, aşadar, în cazul în care consilierii vor vota noul buget subvenţiile pentru energia termică în Bucureşti, suportate de Primărie, vor ajunge la 828 de milioane de lei.

Totalul cheltuielilor Primăriei Municipiului Bucureşti se ridică la 6,33 miliarde de lei, deci subvenţia la energia termică reprezintă, în acest an, 13% din toate cheltuielile oraşului.
Interesant este că, tot la capitolul energie termică, sumele alocate, ca transferuri, pentru „investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat”, scad cu 10,4 milioane de lei, faţă de prevederea initială, până la 21 de milioane de lei.

Atât Radet, cât şi producătorul de energe termică Elcen sunt în insolvenţă, planul fiind fuziunea celor două societăţi sub umbrela companiei municipale Energetica.

Citeşte şi:

Pierderile de căldură din reţeaua RADET au ajuns la 28%, primăria le plăteşte şi în acest an. Ce e de făcut şi cât costă

 Energia termică este puternic subvenţioantă în Bucureşti, oraş în care este încă folosit la scară largă sistemul de distribuşie centralizată a energiei termice. RADET, societate în insolvenţă, asigură transportul şi furnizarea energiei termice pentru circa 580.000 de apartamente din Bucureşti. Gigacaloria are un preţ de facturare de 163 de lei, diferenţa până la preţul de cost, de 398 de lei, fiind suportată de Primărie.

Motivele acestei creşteri a subvenţiei, faţă de bugetul aprobat la începutul anului, pot tine acoperirea pierderilor RADET, de creşterea tarifului de distribuţie al RADET, dar şi de scumpirea gazului, în condiţiile în care, pentru sezonul rece care urmează, Primăria a fost de accord să plătească în avans către Romgaz gazele şi a primit un preţ substianţial mai mic faţă de preţul pieţei, Detalii despre acest subiect puteţi citi mai jos:

Primăria Capitalei plăteşte Romgaz, în avans, jumătate de miliard de lei pentru gazele necesare încălzirii în această iarnă

În ciuda acestor costuri enorme, Primăria Bucureştiului subvenţionează şi în acest an toţi consumatorii, în condiţiile în care anul trecut trebuia să stopeze această practică, dar a preferat să amâne decizia până anul viitor.
Guvernul a amânat până la 1 aprilie 2019, intrarea în vigoare a Legii privind venitul minim de incluziune, care ar fi trebuit să fie aplicată de la 1 aprilie 2018 și prin care este modificat radical sistemul de acordare a subvențiilor pentru încălzirea locuințelor. Când va intra în vigoare noua lege, subvenţia la încălzire, acordată de autorităţile locale, de care beneficiază acum toată lumea, va trebui acordată individual, fiecărui beneficiar. Iar fiecare consumator trebuie să aibă contract cu furnizorul de energie termică. Lucru care acum nu se întâmplă în general, contractele fiind încheiate între furnizorul de energie termică (RADET, în cazul Bucureştiului), şi asociaţiile de proprietari/locatari.
Citeşte şi:

Se apropie momentul exploziei preţurilor la energia termică. Deocamdată, nimeni nu face nimic