Subvenţiile acordate în acest an pentru motorina din agricultură au fost majorate la 765,3 milioane de lei

Economica.net
29 12. 2016
agricultura_82886800

Guvernul a majorat de la 647,24 milioane lei la 765,32 milioane lei fondurile destinate pentru reducerea accizei la motorină.

Sprijinul se acordă agricultorilor, sub formă de rambursare, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.

Majorarea sumei permite plata integrală a acestui sprijin destinat agricultorilor pentru diminuarea costurilor de producție, conform situației centralizatoare realizată de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA).

Fondurile alocate suplimentar se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016.

Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost aprobată în 2014 (prin Hotărârea Guvernului 1174/ 2014). Valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2014-2020 este de 3,334 miliarde de lei.

Pentru anul 2015, suma alocată de la buget pentru plata ajutorului de stat a fost de 377,4 milioane lei.

Pentru anul 2016, suma alocată inițial din bugetul Ministerului Agriculturii a fost de 338,819 milioane lei, în ședința din 5 octombrie a fost majorată de Guvern la 647,249 milioane lei, iar în ședința de astă la 765,32 milioane lei.