Succes pentru România. MFP s-a împrumutat la un nivel minim record al dobânzii
Subscrierile au însumat 807,6 milioane euro, iar valoarea indicativă a fost de 150 milioane euro.
Titlurile vor ajunge la maturitate în februarie 2016.
Analiştii de la Erste Group Bank şi Piraeus Bank România estimau că randamentul mediu ar putea coborî la 3,15-3,25%.
Randamentul s-a situat la 3,4% la o vânzare de obligaţiuni în noiembrie, potrivit datelor băncii centrale.
Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că vrea să împrumute în primul trimestru între 18 şi 20 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat pe piaţa internă, din care 4,6 miliarde lei erau planificate în luna ianuarie.
Administratorii datoriei publice au atras deja 10,28 miliarde lei, în primele şapte licitaţii din ianuarie, plus cele 502,5 milioane de euro marţi.
Până la finalul lunii, Finanţele mai au planificată o operaţiune pentru obligaţiuni pe 10 ani în lei, de 600 milioane lei.