Suciu: BNR ar putea să preia atribuțiile de protecție a consumatorilor de produse financiare, dar ar trebui schimbată legea sa de funcționare

20 08. 2021
dan suciu

„Banca Naţională nu are iniţiată legislativă, dar în Parlament este o iniţiativă legislativă care vrea să transfere atribuţiile de protecţia consumatorilor de servicii financiare la nivelul Băncii Naţionale. Noi ne conformăm la orice decizie ia Parlamentul. În principiu suntem de acord cu aceasta, dar dacă se modifică legea BNR şi ni se introduc atribuţii în lege, pentru că noi nu avem atribuţii de protecţia consumatorului în lege. Şi atunci este nevoie de o structură separată, o direcţie specializată care se va ocupa cu asta. Pentru moment nu avem nici cadru legal şi nici structura potrivită pentru aşa ceva”, a declart Dan Suciu.

El a menţionat că există o serie de bănci centrale care au început să îşi lărgească atribuţiile, iar unele au preluat deja protecţia consumatorului.

Citește și: https://www.economica.net/asociatia-credere-se-opune-transferului-de-atributii-in-domeniul-protectiei-cosnumatorilor-de-la-anpc-la-bnr_527532.html

Asociaţia Credere a anunţat vineri că se opune transferului de atribuţii, în domeniul protecţiei consumatorilor de servicii financiare, de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) către Banca Naţională a României (BNR).

„Potrivit surselor oficiale consultate de Credere, Banca Naţională a României depune eforturi la nivel guvernamental pentru preluarea atribuţiilor în domeniul protecţiei consumatorilor. Informaţia este mai mult decât surprinzătoare, în contextul în care Banca Naţională a României a renunţat, voluntar, la toate atribuţiile care îi reveneau pentru protejarea intereselor economice ale clienţilor bancari. Renunţarea voluntară a fost facilitată prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 174/2008, ANPC devenind prin acest act normativ singura autoritate competentă să sancţioneze derapajele instituţiilor de credit în domeniul protecţiei consumatorilor”, susţin reprezentanţii asociaţiei într-un comunicat.

Aceştia menţionează că, până la adoptarea OUG 174/2008, BNR a avut competenţe în domeniul protecţiei consumatorilor, dar nu a luat poziţie împotriva clauzelor abuzive existente în contractele de credit din acea perioadă, bancherii declarând că respectivele contracte erau avizate de către banca centrală. Opinia BNR pe subiectul clauzelor abuzive s-a făcut auzită şi mai clar în anul 2013, guvernatorul Mugur Isărescu declarând că respectivele clauze, chiar şi interzise prin lege, trebuie asumate de către clienţi, afirmă Credere.

„În calitate de asociaţie reprezentativă a consumatorilor de servicii financiar-bancare, Credere consideră acţiunile şi conduita Băncii Naţionale a României drept incompatibile cu domeniul protecţiei consumatorilor. Demersul BNR nu poate fi susţinut de către Credere, scepticismul planând asupra capacităţii băncii centrale de a gestiona un domeniu pe care l-a dispreţuit, susţinând consecvent interesele industriei bancare în detrimentul intereselor consumatorilor, poziţionându-se în afara sferelor de echilibru”, mai spun reprezentanţii Credere.

Asociaţia consideră că singura soluţie optimă este reprezentată de întărirea ANPC, fapt care nu poate fi realizat decât prin eforturi susţinute ale Ministerului Economiei.

Asociaţia Credere pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor a fost înfiinţată în anul 2018, la iniţiativa unui grup de consumatori care în ultimii 11 ani s-au implicat activ în demersuri ce au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare.