Suciu, despre investigaţia la companii energetice din România: Privim cu interes şi preocupare această acţiune
‘Sunt companii, sigur unele de stat, altele în care statul are participare minoritară, dar sunt entităţi juridice independente, care se supun unui control procedural în limitele procedurale bine determinate pe care le face DG Competition (Directorate-General for Competition din cadrul Comisiei Europene – n.r.)’, a spus Dan Suciu, fiind întrebat care este poziţia Guvernului faţă de acţiunea de control a DG Competition la Transgaz, Romgaz şi Petrom.
Dan Suciu a spus că Executivul nu are nimic de comentat referitor la acest control şi aşteaptă rezultatul investigaţiei.
‘N-avem nimic de comentat în această privinţă. Aşteptăm să vedem rezultatul investigaţiei şi să luăm notă de el. Este o acţiune care se desfăşoară în cadrul legal bine constituit. Privim şi noi cu interes şi cu preocupare (…) această acţiune de control. Dar, repet, ea are loc la companii private şi publice, care au responsabilitatea proprie a activităţii lor. Ele nu sunt companii subordonate într-un fel Guvernului, chiar dacă sunt instituţii publice’, a mai afirmat Suciu.
Comisia Europeană a confirmat marţi că oficialii săi au derulat ‘inspecţii neanunţate’ la sediile mai multor companii care activează în sectorul furnizării şi transportului de gaze naturale din România, după cum a informat un comunicat al Executivului comunitar. Comisia a precizat că oficialii săi au fost însoţiţi de omologii lor de la Consiliul Concurenţei din România.
‘Comisia are îngrijorări că firmele implicate ar fi încălcat legislaţia europeană antitrust care interzice înfiinţarea de carteluri şi practicile restrictive, precum şi abuzul de poziţie dominantă (articolele 101 şi 102 din Tratatul de funcţionare a UE). Comisia investighează potenţiale practici anticoncurenţiale în furnizarea şi transportul gazelor naturale în România, în special în legătură cu un presupus comportament anticoncurenţial destinat împiedicării exporturilor de gaze naturale din România în alte state membre UE’, se arată în comunicatul citat.