Sucursala Baia Mare a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) a realizat anul trecut investiții de peste 40 de milioane de lei în modernizarea rețelei

14 05. 2024
statia-electrica-leordina

Direcțiile principale au vizat asigurarea unui nivel optim de tensiune, îmbunătățirea calității energiei electrice distribuite, reducerea numărului de deranjamente, reducerea pierderilor în rețea și implicit, reducerea costurilor cu mentenanța.
Una dintre cele mai importante investiții pentru continuarea dezvoltării infrastructurii de rețea din județul Maramureș o reprezintă realizarea Stației de transformare 110/20 kV Leordina.

Prin implementarea acestui proiect, a cărui valoare este de 28 de milioane de lei, din care 22,6 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile, aproximativ 55.000 de utilizatori, din 15 localități aflate în zonele Valea Vișeului și Valea Izei (județul Maramureș), vor beneficia de un serviciu de distribuție a energiei electrice la înalte standarde de siguranță, permanență și continuitate. Această investiție permite preluarea mai eficientă a energiei regenerabile produse atât în centralele existente, cât și în cele noi. De asemenea, se va îmbunătăți eficiența energetică a instalațiilor, prin reducerea consumului propriu tehnologic în rețelele existente și va facilita racordarea de noi consumatori, atât casnici cât și I.M.M.-uri.

În scopul îmbunătățirii serviciilor oferite clienților, a reducerii numărului și duratei întreruperilor în alimentarea cu energie electrică și a eficienței operaționale, Sucursala Baia Mare a mai finalizat următoarele proiecte de investiții majore:

1. Lucrarea de investiții “Trecerea la 20 kV a 26 de posturi de transformare în anvelopă de beton în municipiile Baia Mare și Sighetul Marmației” Obiectivul urmărit prin realizarea acestei investiții a fost de creștere a gradului de satisfacție al clienților prin reducerea timpilor de realimentare a consumatorilor în caz de avarie, precum și creșterea gradului de siguranță și securitate în exploatarea instalației și în distribuția energiei electrice;
2. Lucrarea de investiții „Creșterea capacității de distribuție la 20 kV și modernizarea stației de transformare 110/20 kV Pietrosul, stație intercalată în bucla de alimentare a zonei Maramureșului Istoric”. Stația 110/20 kV Pietrosul alimentează cu energie electrică atât o parte a orașului Borșa, cât și consumatori rurali din împrejurime, situați în zona turistică recunoscută la nivel național, aflată într-o permanentă dezvoltare;
3. Prin lucrarea ”Întărire rețea în amonte de punctul de racordare – realizare racord 20 kV și post de transformare în localitatea Coaș, sat Întrerâuri, județul Maramureș”, peste 1500 de utilizatori din zonă vor beneficia de un serviciu de distribuție la înalte standarde de calitate, în condiții de siguranță și permanență, reducându-se astfel numărul și durata întreruperilor în alimentarea cu energie electrică. De asemenea, noile locuri de consum apărute ca urmare a dezvoltării zonei vor putea fi racordate cu ușurință la rețeaua de distribuție a societății noastre.

Modernizarea, dezvoltarea și digitalizarea rețelei de distribuție reprezintă obiectivele strategice ale companiei. Investițiile realizate în ultimii ani au dus la îmbunătățirea principalilor indicatori de calitate ai serviciului de distribuție a energiei electrice, utilizatorii beneficiind de continuitate și permanență în alimentarea cu energie electrică, prin reducerea fluctuațiilor de tensiune și a numărului întreruperilor, precum și asigurarea capacității de racordare la rețea a tuturor utilizatorilor.