Sudul Europei va salva producţia de porumb a Uniunii Europene, dar chiar şi aşa va fi nevoie de importuri

Condiţiile favorabile pentru culturile de porumb din sudul Europei ar putea anula o parte din pagubele produse de secetă culturilor din nordul continentului, însă chiar şi aşa analiştii se aşteaptă ca Uniunea Europeană să fie nevoită să importe o cantitate record de porumb pentru a putea să hrănească şeptelul, având în vedere că recolta de grâu se anunţă a fi una modestă, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 14 aug. 2018, 06:37
Sudul Europei va salva producţia de porumb a Uniunii Europene, dar chiar şi aşa va fi nevoie de importuri

Analiştii de la firma franceză de consultanţă Stratégie Grains şi-au crescut uşor estimările privind recolta de porumb a UE, în condiţiile în care îmbunătăţirea prognozelor privind recolta din România a contrabalansat revizuirea estimărilor privind recoltele din Germania şi Franţa.

„Ploile torenţiale din ultimele săptămâni nu au afectat culturile de porumb atât de grav pe cât au făcut-o în cazul culturilor de grâu”, a declarat un trader de cereale din România, care a apreciat că există posibilitatea unei producţii consistente de porumb.

Şi în Ungaria, ploile au îmbunătăţit şansele unei producţii bune chiar dacă condiţiile variază de la o regiune la alta.

„În zonele cu precipitaţii abundente în lunile iunie-iulie, perspectivele sunt bune. În schimb, în regiunile cu precipitaţii scăzute, producţia va fi mai mică”, a apreciat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Zsolt Feldman.

Îmbunătăţirea prognozelor privind recoltele din România şi Ungaria, împreună cu condiţiile mai bune din Spania şi Italia, ar urma să permită blocului comunitar să îşi menţină producţia de porumb la un nivel mediu de aproximativ 60 milioane tone. Cu toate acestea, analiştii avertizează că, având în vedere faptul că oferta de grâu şi orz va fi una limitată, atât în UE, cât şi la nivel mondial, porumbul va ocupa o parte mai mare în componenţa nutreţului pentru animale, ceea ce va obliga UE să îşi majoreze importurile până la un nivel record.

Stratégie Grains prognozează că în sezonul 2018/19 Uniunea Europeană ar putea importa 19 milioane tone de porumb, cu 1,5 milioane tone mai mult decât nivelul record preconizat pentru sezonul 2017/18, în timp ce analiştii de la Rabobank sunt de părere că există posibilitatea unor importuri de până la 21 de milioane de tone.

Fermierii europeni cultivă atât porumb utilizat pentru hrana oamenilor, cât şi porumb pentru nutreţ, care este recoltat mai repede şi utilizat direct în ferme. Având în vedere seceta care a lovit nordul Europei în acest an, recolta de porumb destinat hranei oamenilor ar putea să se reducă şi mai mult, deoarece fermierii vor opta pentru recoltarea mai devreme a porumbului şi utilizarea lui sub formă de nutreţ.

Te-ar mai putea interesa și
Trump e Superman. Imaginea postată de Casa Albă pe social media
Trump e Superman. Imaginea postată de Casa Albă pe social media
Casa Albă a publicat joi pe contul său de Instagram o imagine cu preşedintele american Donald Trump îmbrăcat ca Superman, însoţită de de cuvintele 'Truth' (Adevăr), 'Justice' (Justiţie) şi......
Rusia, inclusiv Moscova, atacate de un număr neprecizat de drone ucrainiene
Rusia, inclusiv Moscova, atacate de un număr neprecizat de drone ucrainiene
Capitala Rusiei și zeci de alte regiuni au fost vizate în timpul nopții de atacurile cu drone ucrainene, au anunțat vineri ...
Armata anunță că va cumpăra 246 de Mașini de Luptă ale Infanteriei (MLI), în cinci configurații diferite
Armata anunță că va cumpăra 246 de Mașini de Luptă ale Infanteriei (MLI), în cinci configurații diferite
Armata anunță că va cumpăra nu mai puțin de 246 de Mașini de Luptă ale Infanteriei (MLI), vehicule șenilate blindate ...
Nissan a atras obligațiuni negarantate de 4,52 miliarde de dolari
Nissan a atras obligațiuni negarantate de 4,52 miliarde de dolari
Compania japoneză Nissan Motor a atras obligațiuni negarantate senior denominate în dolari americani și euro în valoare ...