Suedia ar urma să primească în 2015 un număr record de refugiaţi

Economica.net
04 11. 2014
stockholm_83654200

”Societatea trebuie să poată fi pregătită să primească între 80.000 şi 105.000 de solicitanţi de azil în 2015”, se arată într-un comunicat de presă al agenţiei.

Numărul cel mai probabil de solicitanţi de azil este 95.000, scrie Agerpres.

Printre altele, numeroasele incertitudini (prelungirea conflictului sirian şi dificultăţi în a călători) au obligat Agenţia suedeză pentru migraţie să aibă în vedere primirea mai multor refugiaţi în Suedia.

În acest an, între 81.000 şi 84.000 persoane au cerut azil în Suedia. Una dintre cele mai mari provocări este de a găsi adăposturi pentru noii sosiţi.

Recordul de până acum, înregistrat în 1992, este de 82.000 de refugiaţi, provenind mai ales din Balcani.

Suedia este prima ţară europeană care a acordat, în 2013, permise de şedere tuturor refugiaţilor sirieni. În perioada ianuarie-octombrie, au fost depuse peste 68.000 de cereri de azil, dintre care 40% din partea unor cetăţeni sirieni.

Procesarea unei cereri de azil în Suedia va dura până la 10 luni, faţă de 4-5 luni până acum.