Suedia: Guvernul anunţă noi alegeri legislative la 22 martie

Economica.net
03 12. 2014
sweden_55764900

Guvernul, la putere de numai două luni, va administra problemele curente până la această dată. ‘Am decis să organizăm alegeri legislative la 22 martie. Nu voi lua iniţiativa unor noi negocieri’, a declarat Lofven în cursul unei conferinţe de presă, convocând pentru prima dată din 1958 alegeri anticipate.

Decizia extremei-drepte de a vota în favoarea bugetului opoziţiei a provocat această criză politică fără precedent, în contextul în care trei blocuri minoritare în parlament nu au reuşit să ajungă la un acord.

Partidul Democraţii Suedezi a anunţat marţi că va vota împotriva oricărui buget ce menţine politica de imigraţie actuală. ‘Am format un guvern, avem un buget, cu aceasta ne vom prezenta la alegeri’, a adăugat Stefan Lofven. Cele două formaţiuni ale coaliţiei, Verzii şi social-democraţii premierului, vor avea două campanii separate.

Premierul suedez Stefan Lofven a anunţat marţi că ar putea demisiona din funcţie dacă opoziţia va câştiga miercuri la votul privind bugetul cu sprijinul partidului anti-imigraţie Democraţii Suedezi.