Suedia şi SUA au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării

SUA şi Suedia au încheiat marţi primul lor acord de cooperare în domeniul apărării, pentru a-şi întări legăturile militare şi a permite organizarea de exerciţii bilaterale, într-un moment în care Stockholmul aşteaptă să poată adera la NATO, a anunţat Washington, informează miercuri AFP.
AGERPRES - mie, 06 dec. 2023, 09:15
Suedia şi SUA au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a semnat acordul împreună cu omologul său suedez, Pal Jonson, a precizat Pentagonul, conform scrie Agerpres.

Pactul de apărare va stabili „condiţiile (ce permit) forţelor americane să opereze în Suedia”, în special în ceea ce priveşte „statutul legal al personalului militar american, accesul în zonele de desfăşurare” şi „prepoziţionarea materialului militar”, adaugă comunicatul Pentagonului.

Cei doi responsabili „au convenit asupra importanţei unui sprijin solid şi continuu pentru Ucraina în faţa invaziei ilegale şi la scară mare a Rusiei”, potrivit aceleiaşi surse.

Invazia declanşată de Moscova împotriva Ucrainei în februarie 2022 a suscitat îngrijorarea Finlandei şi a Suediei care, istoric neutre, au solicitat să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Finlanda a putut adera la alianţă în aprilie, în timp ce Suedia aşteaptă ratificarea aderării sale de către două state membre ale alianţei, Turcia şi Ungaria.

Noul pact de apărare americano-suedez va fi în vigoare atât înainte, cât şi după aderarea Suediei la NATO, explică Departamentul de Stat american, adăugând că Suedia „este un partener puternic şi competent în materie de apărare, un apărător al valorilor NATO”.

Te-ar mai putea interesa și
Metrou Gara de Nord – Străulești: Guvernul a aprobat achiziționarea a 12 trenuri noi pentru Magistrala 4. Vor înlocui trenurile IVA, vechi de peste 30 de ani
Metrou Gara de Nord – Străulești: Guvernul a aprobat achiziționarea a 12 trenuri noi pentru Magistrala 4. Vor înlocui ...
Guvernul a aprobat astăzi achiziționarea a 12 trenuri noi de metrou, informează miercuri ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Potrivit lui, suma de peste un miliard de lei (inclusiv TVA) va......
Polonia continuă drumul spre ţinta de a deveni o super-putere militară. A cumpărat încă 400 de rachete aer-aer de la SUA în valoare de 1,33 miliarde dee dolari
Polonia continuă drumul spre ţinta de a deveni o super-putere militară. A cumpărat încă 400 de rachete aer-aer de la ...
Washingtonul a aprobat marţi vânzarea a 400 de rachete aer-aer cu rază de acţiune medie în valoare totală de 1,33 de ...
România va construi 26 de fabrici de reciclare, cu o valoare de 674,75 milioane de lei. AFM a semnat contractul
România va construi 26 de fabrici de reciclare, cu o valoare de 674,75 milioane de lei. AFM a semnat contractul
Contractul de finanțare pentru construirea a 26 de fabrici de reciclare, în valoare de aproape 674,75 milioane de lei, ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB a forat 150 de metri din „tunelurile pentru urși”
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB a forat 150 de metri din „tunelurile pentru urși”
Avans bun la construcția tunelurilor rutiere dintre Margina și Holdea, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul general ...