Suedia va recunoaşte statul palestinian (premier)
‘Soluţia celor două state presupune o recunoaştere reciprocă şi voinţa spre o coexistenţă paşnică. De aceea Suedia va recunoaşte statul palestinian‘, a declarat Lovfen, în discursul său cu privire la politica Suediei.
Totodată, premierul suedez a ţinut să precizeze că această recunoaştere trebuie să se facă cu respectarea ‘exigenţelor legitime atât ale palestinienilor, cât şi ale israelienilor, în ceea ce priveşte autodeterminarea şi securitatea lor’.
Noul guvern suedez format vineri, guvern ce îi aliază pe social-democraţi şi Verzi, este mai favorabil cauzei palestiniene decât cel precedent, care urma linia marilor ţări din Europa de Vest în ceea ce priveşte problema palestiniană.
Recunoaşterea statului palestinian şi susţinerea ‘activă pentru reconciliere’ se numără printre priorităţile Partidului Social-Democrat suedez, care doreşte, de asemenea, ca ‘crimele de război ale Israelului să fie examinate, iar ocupaţia asupra Fâşiei Gaza – ridicată’.
Premierul suedez nu a precizat dacă recunoaşterea de către Stockholm a statului palestinian va fi supusă votului parlamentului, unde guvernul este minoritar.
Doar câteva ţări europene – printre care, potrivit Times of Israel, Ungaria, Slovacia şi România – au recunoscut Palestina ca stat, însă înainte ca ele să devină membre ale UE.