Suma totală verificată de ANRE şi transmisă spre decontare a depăşit 5,3 miliarde lei

10 11. 2022
anre 65476876

Pentru perioada aprilie 2022 – martie 2023, 83 de societăţi au depus 729 de cereri. Au fost aprobate 410 cereri, din care 164 pentru clienţi casnici şi 246 clienţii non casnici. Patru cereri pentru clienţii casnici au fost declarate neeligibile, .

Suma transmisă către ME, clienţi noncasnici, depăşeşte 3,142 miliarde lei, cea transmisă către ANPIS, clienţi casnici – peste 2,18 miliarde lei.

Suma totală transmisă spre decontare în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.27/2022 a crescut cu 762,435 milioane lei faţă de suma din Informarea din data de 3 noiembrie 2022, precizează ANRE.

Diferenţa de 315 cereri depuse pentru decontare reprezintă cererile care se află în diferite stadii de analiză, iar pe măsură ce operatorii încarcă datele şi documentele justificative solicitate de către experţii alocaţi, verificarea şi determinarea acestora se va realiza cu maximă operativitate, subliniază sursa citată.

„Fac precizarea că am finalizat platforma informatică privind decontarea sumelor aferente schemei de sprijin conform OUG 119/2022, iar operatorii pot încărca datele şi documentele justificative în vederea verificării acestora cu maximă operativitate”, a declarat preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă.