Sumele din amenzi rutiere vor fi vărsate într-un cont unic, permisul-suspendat la neplată în 30 zile

Economica.net
07 10. 2013
amenda_32021100

Procedura a fost detaliată de către premierul Victor Ponta, în urma unei discuţii avute, luni, cu reprezentanţii Ministerului de Interne.

„Ţi se suspendă permisul până plăteşti amenda. Vă garantez eu că oamenii o să plătească”, a spus Ponta la Antena 3.

În cazul accidentelor rutiere grave, judecătorul va dispune prelungirea dreptului de a mai conduce maşina doar dacă nu există niciun pericol pentru circulaţia pe drumurile publice, premierul apreciind că mulţi procurori şi judecători nu îşi vor asuma răspunderea „să lase un criminal să meargă în continuare cu maşina”. Dacă totuşi va exista o astfel de decizie, vor putea fi promovate căi de atac.

Durata de suspendare a permisului de conducere auto va fi prelungită până la doi ani pentru trecerea nelegală la nivel de cale ferată, mersul pe contrasens, conducerea sub influenţa alcoolului şi depăşirea cu peste 50 kilometri/oră a vitezei legale, de exemplu pe autostradă.