Summit glacial UE-Rusia, pe fondul evenimentelor din Ucraina

Economica.net
28 01. 2014
ukraine_protest_77800300

Acesta nu este un război rece, însă temperatura este una apropiată. Ofensele grave și procesele de intenție se invită la summitul pe care Vladimir Putin și liderii europeni îl susțin astăzi, la Bruxelles, pe fondul luptei de influență într-o Ucraină aflată pe marginea unui război civil.

Întrevederea, amânată de la sfârșitul anului trecut, se anunță una pe cât de expeditivă, pe atât de glacială. Doar două ore și jumătate de discuții programate între președintele rus și președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Herman Van Rompuy și Jose Manuel Barroso. Ultimul summit de la Bruxelles, cel din 2012, s-a întins pe două zile, cu o mulțime de miniștri și cu un mare dineu. Niciunul dintre cei 28 de șefi de stat și guvern din Europa nu va face acum o asemenea călătorie și de data aceasta mulți au aprobat ideea unui summit minimal.

Această ‘crispare’ este explicată de turnura președintelui Viktor Ianukovici, care a preferat să se apropie de Rusia în detrimentul integrării europene. ‘Numeroase divergențe trebuie clarificate’ între Bruxelles și Moscova, avertizează Herman Van Rompuy. UE îi reproșează lui Vladimir Putin că le întoarce mâinile partenerilor săi din fosta Uniune Sovietică, în timp ce Kremlinul acuză Europa de ingerință ‘indecentă’ pe un teritoriu pe care îl consideră ca făcând parte din zona sa de influență.

Care va fi rezultatul summitului? Un responsabil de la Bruxelles, citat de Le Figaro, declară că ‘nu se așteaptă la escaladarea tensiunilor, dar nici la o soluție magică’.

Tensiunile din Ucraina agită cele două părți, la zece zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci, din care Rusia dorește să-și facă o vitrină, și o dată cu apropierea alegerilor europene, unde va fi pusă problema perimetrului UE.

Revolta de la Kiev ‘este o sursă de îngrijorare împărtășită’, constată Vladimir Cijov, ambasadorul Rusiei la Bruxelles. ‘Toată lumea are interes în restabilirea calmului’, declară un diplomat european de rang înalt. Rămâne de știut dacă Europa și Rusia, capabile să coopereze pe marginea problemelor iraniană și siriană, ar putea ajunge la un acord în urma tensiunilor de la frontierele lor.

Pentru Vladimir Putin, Ucraina și-a făcut alegerea la sfârșitul lui noiembrie, preferând 15 miliarde de dolari din credite ruse imediate în locul unui acord politic și comercial pe termen lung promovat de Bruxelles. În opinia sa, revolta împotriva lui Viktor Ianukovici rămâne opera extremiștilor, o tentativă de destabilizare ‘incontrolabilă’ și, din păcate, susținută de capitalele occidentale.

Din contră, de mai multe zile Europa încearcă să profite de slăbirea pozițiilor președintelui ucrainean, pentru a-și recâștiga avantajul. Potrivit mai multor surse, mesajul a fost transmis la Kiev de Stefan Fule, comisarul european ce va fi urmat la fața locului de Catherine Ashton, șefa diplomației europene: fie Viktor Ianukovici reușește să ajungă la un acord cu opoziția proeuropeană care și-a reconsolidat pozițiile, fie spirala contestare-represiune va continua, putând atrage sancțiuni la adresa regimului din partea Bruxellesului.

Termenul nu a fost fixat, însă responsabilii europeni intenționează să profite de ‘armistițiul’ din perioada Jocurilor Olimpice de la Soci și de reținerea diplomatică pe care acesta îl impune Rusiei. Luni, unul dintre acești responsabili evoca inclusiv ideea unor alegeri prezidențiale anticipate și o înlăturare de la putere a actualului președinte ucrainean, ‘proces democratic ce ar permite instalarea unei puteri acceptabile’ la Kiev. Un scenariu care ar putea să nu-i fie pe plac lui Vladimir Putin.

De altfel, în răcirea relațiilor UE-Rusia, criza din Ucraina nu este singurul iritant. Pe plan economic, Bruxellesul critică în mod deschis nerespectarea de către Moscova a angajamentelor pe care și le-a asumat în momentul aderării la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), în 2012. Karel De Gucht, comisarul european pentru comerț, s-a declarat pe față ‘dezamăgit’ și a depus mai multe plângeri la Geneva.

La capitolul politic, Europa face de asemenea presiuni: grupul feminist Pussy Riot, recent ieșit din închisoare, a fost primit săptămâna trecuta de diplomați europeni acreditați la Moscova, iar UE vrea să supravegheze în continuare libertatea de exprimare în Rusia, în special în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci, conchide Le Figaro.