Sună la ANAF: număr de telefon la care contribuabilii pot suna pentru „îndrumare şi asistenţă”

Contribuabilii au la dispoziţie o linie telefonică pentru a beneficia de îndrumare şi asistenţă telefonică din partea angajaţilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), informează, marţi, instituţia.
Economica.net - mar, 15 dec. 2015, 11:48
Sună la ANAF: număr de telefon la care contribuabilii pot suna pentru

Call center-ul ANAF se poate apela la numărul unic de telefon 031 403 91 60, prin intermediul acestuia contribuabilii putând obţine informaţii generale în domeniul fiscal, precum şi informaţii cu privire la aspecte în domeniul tehnologiei informaţiei (IT).

‘Apelând la acest număr de telefon, contribuabilii au posibilitatea de a selecta tipul de informaţii pe care le solicită prin intermediul următoarelor taste: tasta 1 – persoane fizice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică – destinată îndrumării şi asistenţei în domeniul fiscal; tasta 2 – persoane juridice – destinată îndrumării şi asistenţei în domeniul fiscal; tasta 3 – persoane fizice şi juridice – destinată asistenţei în domeniul tehnologiei informaţiei (IT)’, se menţionează într-un comunicat al ANAF.

Conform documentului, în cazul în care în timpul convorbirii telefonice se constată că problematica fiscală solicitată prezintă un grad ridicat de complexitate şi dificultate, agenţii call-center pot îndruma contribuabilii către celelalte modalităţi de acordare a asistenţei: prin e-mail (prin intermediul formularului de asistenţă de pe site-ul ANAF), în scris sau la sediul organului fiscal.

În ceea ce priveşte îndrumarea şi asistenţa în domeniul IT, agenţii din call-center oferă informaţii tehnice cu privire la: erori tehnice la completarea declaraţiilor, erori tehnice la depunerea declaraţiilor, erori la prezentarea certificatului, în vederea autentificării pe site-ul agenţiei, erori la autentificarea în Spaţiul Privat Virtual (SPV), erori la generarea cererilor şi descărcarea mesajelor primite în SPV sau erori la accesarea oricărei secţiuni a site-ului ANAF.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt în est sau în vest
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt ...
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă "tuturor ţărilor, fie că sunt din est sau din vest", să respecte graniţele internaţionale, subliniind că "nicio ţară nu este curtea......
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind interzicea sa pe teritoriul american
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind ...
Avocatul care reprezintă TikTok și compania mamă din China, ByteDance, a avertizat, în timpul pledoariei din fața Curții ...
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia de COVID-19 rămâne un subiect tabu în China, unde în urmă cu cinci ani s-a înregistrat primul deces cunoscut ...
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat ...