SunGarden Golf & Spa Resort din Cluj, creștere cu 30% a numărului de turiști în prima jumătate a anului

09 07. 2019
eden_1_05635500

„Anul 2019 a reprezentat pentru noi, până acum, un an al ascensiunii, al provocărilor și al reușitelor. Întotdeauna prima jumătate a anului oferă o perspectivă destul de generoasă asupra întregului an, mai ales în ceea ce privește cazarea. Numărul mare de turiști pe care i-am găzduit și evenimentele corporate pe care le-am organizat ne-au permis să obținem rezultate foarte bune. Deși am fost în extrasezon, în perioada 1 ianuarie – 31 mai am înregistrat o cifră de afaceri de peste 6,3 milioane de lei, aproximativ 1,5 milioane de euro. În ceea ce privește întregul an 2019, preconizăm că va fi unul de succes. Suntem încurajați de rezultatele din prima parte a acestui an, care ne-au determinat să ne dezvoltăm strategii și planuri pentru finalul anului. Estimăm că vom avea un număr de peste 20.000 de persoane cazate în hotel și o cifră de afaceri de peste 18 milioane de lei”, declară Nicolae Căpușan, proprietarul complexului SunGarden Golf & Spa Resort.

În primele șase luni ale acestui an, aproximativ 6.300 de oaspeți au fost cazați în cele 46 de camere ale hotelului, reprezentând o creștere de aproximativ 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. Hotelul se bucură de o popularitate în creștere în rândul turiștilor străini, care încep să aprecieze tot mai mult serviciile oferite de către SunGarden Golf & Spa Resort. Aproximativ 3.000 de turiști străini au fost cazați în hotel, reprezentând aproape 50% din totalul de oaspeți ai complexului în primele șase luni ale acestui an.

Durata medie de ședere a fost de 3 nopți, iar printre cele mai apreciate facilități au fost centrul Wellness & Spa de peste 1.400 mp, împreună cu minunatele terapii și tratamente aduse din toate colțurile lumii. 

Sezonul de vară se anunță foarte aglomerat

A doua parte a anului se anunță una foarte încărcată, perioadă pentru care numărul de rezervări și de evenimente programate au depășit așteptările.

 „Pentru noi intervalul iulie – octombrie va fi unul foarte încărcat, ceea ce înseamnă oaspeți numeroși. Avem aproape toate weekend-urile din acest interval ocupate, iar pe timpul săptămânii rezervările au depășit așteptările noastre. În ceea ce privește organizarea de evenimente, fie ele nunți, petreceri corporate, competiții de golf sau altele vom avea, de asemenea, o activitate foarte intensă. Totodată, după această perioadă de sezon, așteptăm sărbătorile de iarnă, care vor aduce un nou val semnificativ de turiști”, spune Ana Maria Busuioc, general manager al SunGarden Golf & Spa Resort.

SunGarden Golf & Spa Resort se întinde pe o suprafață de peste 30 de hectare, oferă 46 de camere, cu o suplimentare de 17 noi unități de cazare până la finalul anului, un centru SPA de 1.400 mp, fiind cel mai mare centru de acest tip din România, un teren de golf cu 9 cupe, restaurante și alte zone dedicate activităților sportive și de relaxare. Investițiile totale în SunGarden Golf & Spa Resort au ajuns la 15 milioane de euro.