Super Mario Run doboară recordul deţinut de Pokemon Go pentru cea mai descărcată aplicaţie în ziua lansării

Economica.net
19 12. 2016
super_mario_run__5678987654_59326400

Conform companiei de statistică şi marketing pentru aplicaţii de smartphone Apptopia, Super Mario Run a devenit cea mai descărcată aplicaţie din App Store în prima zi de existenţă. Aceasta a fost descărcată de 2,85 milioane de ori.

Recordul anterior era deţinut de alt joc, Pokemon Go, care a fost descărcat de 900.000 de ori în prima zi. Diferenţa mare vine din modul diferit de lansare de care au avut parte cele două, dar şi din promovare.

În primul rând, Pokemon Go a fost disponbil la început într-un număr limitat de ţări, pe când Super Mario Run s-a bucurat de o lansare globală, putând fi descărcat din primul minut în 150 de ţări din întreaga lume.

În al doilea rând, spre deosebire de Pokemon Go, Super Mario Run a beneficiat de o promovare mult mai agresivă, la aceasta contribuind inclusiv Apple. Jocul a fost prezentat prima oară în cadrul evenimentului oficial de lansare a lui iPhone 7.

Super Mario Run este primul joc oficial care aduce celebra franciză pe platformele mobile. Dezvoltat pentru Android şi iOS, acesta este disponibil în prezent doar pe platforma celor de la Apple, urmând că utilizatori de dispozitive cu Android să-l poată juca abia anul viitor.