Super Neatza cu Răzvan și Dani organizează a şaptea ediție a concursului „Cea mai sexy mămică”
Înscrierile au început deja, iar participantele pot completa formularul pe site-ul Antena 1. Cerințele minime anunțate de organizatori sunt următoarele: „mămică, zâmbet fermecător și veselie naturală. Dacă frumusețea și veselia ta sunt apreciate de public, ai luat titlul! Înscrie-te în cea mai frumoasă competiție dintr-o emisiune de televiziune! Acest anunț se adresează persoanelor pregătite pentru celebritate!”
Printre detaliile ce trebuie completate în formularul de înscriere se află porecla, talentele speciale, cel mai frumos compliment, ora la care se trezește mămica, starea civilă și studii. Înscrierile pot fi făcute până pe data de 7 aprilie, pe site-ul Antena 1. Câștigătoarele concursului vor fi desemnate în urma unui concurs televizat.
Persoanele participante selectate vor intra astfel în direct prin apel video pentru a efectua un interviu cu Răzvan și Dani și vor primi și o provocare din partea prezentatorilor. Mămicile care vor intra în direct de luni până joi vor trebui ulterior să apară vineri în show-ul televizat, în studio, pentru a fi desemnată semifinalista săptămânii. Printre probele la care vor fi supuse vor fi unele de îndemânare, perspicacitate și spontaneitate, iar jurați vor fi prezentatorii emisiunii.
Ce premii sunt oferite
Câștigătoarea titlului de „Cea mai sexy mămică” va primi drept premiu un week-end la munte într-un hotel de patru stele din Bușteni, cu mic dejun inclus, pentru două persoane. Perioada sejurului va fi agreată de comun acord cu câștigătorul. Valoarea totală a premiului este de 600 de lei. Ocupanta locului doi va primi un pachet de produse cosmetice în valoare de 500 de lei, în timp ce ultima clasată de pe podium va primi cosmetice în valoare de 300 de lei.
Emisiunea de la Antena 1 a împlinit 15 ani
Răzvan și Dani sunt prezentatorii celui mai lung matinal din România. Pe 1 februarie, Super Neatza cu Răzvan și Dani a împlinit nu mai puțin de 15 ani. A fost astfel organizată o ediție specială, cu multe momente de arhivă din istoria emisiunii.
„Anul acesta am decis ca la 15 ani de Super Neatza să aniversăm împreună cu toată gaşca şi nu oricum, ci cu un super bal. Dacă vă aduceţi aminte, la această vârstă începeau, pe vremea noastră (pentru că deja am ajuns şi în etapa în care putem folosi cuvintele astea) celebrele baluri ale bobocilor, prilej numai bun să inviţi fata care îţi plăcea la dans, să n-ai oră de întors acasă şi tot felul de alte motive de sărbătoare. Pentru noi, a fost şi un prilej să scoatem de la naftalină imagini de la începuturile noastre în televiziune, să ne amuzăm pe seama colegilor, mai ales că sunt mulţi cei care sunt alături de noi încă de la început şi să le mulţumim telespectatorilor, o dată în plus, că de 15 ani ne răspund la salut, în fiecare dimineaţă”, au declarat Răzvan şi Dani.
Răzvan și Dani fac echipă și în afara emisiunii
Pe Răzvan și Dani îi leagă o relație de prietenie de 39 de ani. Nu doar că prezintă împreună matinalul de la Antena 1, dar se înțeleg excelent și sunt implicați și în alte proiecte. Cei doi prezintă și evenimente private împreună, iar recent au devenit ambasadorii de brand ai 888, parteneriat prin intermediul căruia își propun să promoveze distracția responsabilă la jocuri de noroc pe o platformă sigură, la care utilizatorii se pot distra în deplină legalitate.
Mai mult, acest parteneriat le-a oferit oportunitatea de a lua parte la All Stars Poker Show, un eveniment organizat de 888poker și PokerFest România la PokerRoom București. Răzvan și Dani au jucat Texas Hold’em, unul dintre cele mai populare jocuri de poker, alături de alte vedete din România, ca Elena Ionescu, Majda Aboulumosha, Cătălin Cazacu, Whats’s Up, Lino Golden, Sorin Constantinescu și Cătălina Constantinescu.
Dani Oțil s-a descurcat mai mult decât onorabil, deși a afirmat că nu are o experiență în pokerul profesionist, reușind să se claseze pe locul trei.
Evenimentul a fost câștigat de Majda Aboulumosha, în timp ce poziția secundă s-a clasat Cătălin Cazacu. Per total, a fost un show cu multă distracție, iar Majda a afirmat la final că victoria i se datorează și lui Dani Oțil, care a susținut-o până în ultima clipă.
„E prima dată când sunt invitat într-un astfel de loc. Cred că nu păream eligibili până acum. Partenerii mei de la 888 mi-au făcut invitația și am răspuns cu bucurie pentru că linia asta sportivă m-a interesat tot timpul din umbră. Trebuie să recunosc că nu mă pricep foarte bine, dar îmi place să mă uit. Îmi place să văd oameni care evoluează în domeniul ăsta, cu jetoanele pe masă, fără să își piardă cumpătul. Nu ne-am pregătit deloc, ne bazăm pe norocul începătorului și o să vedem ce iese”, a spus Dani Oțil.