Supernova redeschide pe 6 iunie, sub brandul Supernova Lujerului, fosta galerie Cora Lujerului din București
Supernova a modernizat fosta galerie Cora Lujerului din București, în incinta căreia se regăsește și hipermarketul integrat în rețeaua de magazine Carrefour România în 2023. Astfel, începând cu 6 iunie, centrul comercial recent renovat, cu o suprafaţă totală închiriabilă de aproximativ 30.000 metri pătraţi, va fi deschis publicului.
Procesul amplu de modernizare a inclus o infrastructură interioară îmbunătățită, zone exterioare complet renovate, precum si toalete și parcări modernizate, dar și o zonă de food court variată.
De asemenea, odată cu rebrandingul centrului comercial, Supernova a extins oferta de magazine prin noi branduri precum: Flanco, Takko, World Class, cel mai nou parc de trambuline Cyberjump, Meli Melo, Hiper-farmacia Dr. Max, Mesopotamia, KFC, Benvenuti, Marionnaud și un magazin Carrefour recent renovat.
,,Supernova Lujerului este un centru comercial foarte important pentru noi. Mai departe de a oferi oamenilor noi facilități și opțiuni recreative, ne dorim să facem experiența de cumpărături a comunității din zonă mult mai accesibilă. Suntem mândri că am reușit să ducem la capăt un nou proces de rebranding al unuia dintre cele 6 centre achiziționate in 2022. Ne dorim să continuăm să aducem, în permanență, magazine noi și să rămânem conectați la tendințele pieței”, a declarat Markus Pinggera, Managing Director la Supernova Group.
Supernova a intrat pe piața românească în noiembrie 2020, prin preluarea centrului comercial Jupiter City din Pitești, care a fost de atunci rebranduit și complet renovat. În plus, Supernova Group a mai achiziționat șase centre comerciale în 2021, situate în București (trei locații), Constanța, Bacău și Drobeta Turnu Severin. Aceste centre au fost ancorate anterior de hipermarketurile Cora, care vor fi preluate acum de Carrefour.
Grupul austriac Supernova este o companie internațională care se concentrează pe dezvoltarea și gestionarea de proprietăți imobiliare comerciale în Austria, Slovenia, Croația, România și Slovacia. Portofoliul actual al grupului cuprinde peste 110 proprietăți cu o valoare brută de 2,2 miliarde de euro.
Citește și