Suporterii Universităţii Craiova vor protesta la Bucureşti pe 24 martie

Economica.net
28 02. 2012

Susţinătorii echipei oltene vor protesta faţă de patronul clubului, Adrian Mititelu, şi faţă de conducerea Federaţiei Române de Fotbal. Alături de aceştia, în Piaţa Victoriei se vor afla şi membri ai Asociaţiei Suporterilor România precum şi suporterii echipelor din Bucureşti, Steaua, Dinamo şi Rapid.

Într-un comunicat de presă, fanii echipei Universitatea Craiova solicită FRF şi LPF reafilierea imediată a clubului oltean şi cer sprijinul autorităţilor în soluţionarea situaţiei actuale.

Suporterii resping ideea înfiinţării unei noi echipe a oraşului care să înlocuiască Universitatea Craiova, indiferent dacă aceasta va purta sau nu numele sau însemnele actualei echipe şi fac un apel către fostele glorii ale formaţiei oltene să li se alăture la acest protest.

De asemenea, fanii olteni susţin că principalul vinovat pentru situaţia actuală a clubului este patronul Adrian Mititelu. „În acest sens, credem că singura soluţie viabilă este cedarea clubului către un investitor demn de prestigiul Universităţii Craiova dar, mai ales, capabil financiar şi managerial de a asigura performanţa mult aşteptată de suporteri”, se mai menţionează în comunicatul semnat de Asociaţia Peluza Sud Craiova, Asociaţia Suporterilor Olteni Dolj şi Asociaţia Suporterilor Universităţii Craiova din Bucureşti.

Suporterii olteni mai au programat un miting de protest în data de 8 aprilie, la Craiova.