Suprafață totală afectată de secetă este de 163.026 ha, comunicată până la această dată de către 24 județe (AR, BC,BH,BT,BR,BZ,CL,CT, GL,GR,HD,IL,IS,IF,MM, NT,PH, SM,SV,TL,TR,TM, VS, VN), arată ultimele date ale Ministerului Agriculturii. Suprafața este cu peste 2.350 de hectare mai mare decât cea raportată vineri.
Există însă și județe unde starea de vegetație la culturileprășitoare ( floarea-soarelui și porumb) este bună, potrivit informațiilor transmise de ministrul Petre Daea pe o rețea de socializare. Acesta a analizat situația din Brașov, Mureș, Bistrița-Năsăud, Harghita și Covasna.
„În cele 5 județe am putut constata o stare de vegetație bună la culturile prășitoare, fără efecte distructive ale factorilor climatici, deși în suprafețe mai mici față de județele consacrate în producția de cereale și plante oleaginoase, totuși producțiile nu sunt cu nimic mai prejos față de rezultatele obținute de fermierii ce exploatează terenurile arabile în Bărăgan sau Câmpia de Vest.Schimbările climatice au fost interpretate corect de către fermierii din zonă, care au stabilit structuri noi de cultură. Adaptarea la condițiile climatice i-a ajutat pe fermieri să obțină producții bune și foarte bune la grâu, să spere într-o producție bună și foarte bună la cultura de porumb și floarea-soarelui, unde starea de vegetație este normală.
În aceste zone nu avem distrugeri de culturi din cauza secetei”, a declarat ministrul.
Urmare a secetei pedologice, s-au constituit comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor generate de fenomenele periculoase. În baza procedurilor instituite, comisiile de constatare a suprafețelor calamitate și a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanți ai administrației publice locale, un reprezentat al APIA și un reprezentant al Direcției Agricole județene, evaluează la fața locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise de cultivatorii/producătorii agricoli din zonele afectate autorităților locale.
Termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc – secetă pedologică- este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu și triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea soarelui).
Din datele transmise de MADR pentru Economica la finalul lunii mai, suprafețele însămânțate până la data de 19 mai 2022 sunt asemănătoare cu cele de anul trecut, respectiv: grâu – 2.199 mii ha, porumb – cca. 2.466 mii ha, orz – cca. 313 mii ha, floarea soarelui – cca. 1.250 mii ha, rapiță – cca. 478 mii ha.