Suprafața totală afectată de secetă se apropie de 90.000 de hectare. Sunt 19 județe afectate

Până la această dată, 19 județe ale țării au comunicat suprafețele cultivate afectate de secetă, care se ridică la 89 605 de hectare, potrivit ultimelor date ale Ministerului Agriculturii.
Alina Stanciu - vin, 22 iul. 2022, 12:44
Suprafața totală afectată de secetă se apropie de 90.000 de hectare. Sunt 19 județe afectate

Conform ultimelor raportări zilnice pe baza proceselor verbale de constatare a pagubelor încheiate, 89 605 de hectare recoltate deja au fost afectate de secetă , în 19 județe ale țării (AR, BC, BT, BR, BZ, CL, GL, GR, IL, IS, IF, MM, NT, SM, TL, TR, TM, VS,VN), potrivit Ministerului Agriculturii.

Urmare a secetei pedologice, s-au constituit deja comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor generate de fenomenele periculoase. În plus, Ministerul a solicitat Comisiei Europene să aprobe acordarea avansului pentru plățile directe la un nivel de 70% și 85% pentru măsurile de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2022.

Totodată, Ministerul vrea să acorde, prin HG,  scheme de ajutor excepțional  în valoare de 51,6 milioane euro, din care 25,5 milioane euro fonduri europene și 26,1 milioane euro de la bugetul național, pentru plantațiile pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi şi/sau cu vii cu struguri pentru vin, precum și pentru susținerea activității de creștere în sectoarele suin și avicol, în anul 2022. De asemenea, este în consultare publică Hotărârea de Guvern privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații şi a infrastructurii de desecare și drenaj din România, în vederea adaptării agriculturii la schimbările climatice și reducerea efectelor acestora asupra producției agricole. Suma destinată este de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027. Nu în ultimul rând, s-au prevăzut investiții noi în infrastructura secundară de irigații din fonduri UE, în valoare de 400 milioane de euro precum și investiții privind procesarea produselor agroalimentare în vederea obținerii de produse cu valoare adăugată în sumă de 424 milioane de euro, prin Planul Național Strategic 2023-2027.

În ceea ce privește Programul de creditare ,,DE TRE ORI SUBVENȚIA” anunțat anterior de Minister, până în prezent s-a încheiat Convenția între MADR și Fondul De Garantare a Creditului Rural (FGCR) şi s-a semnat Convenția de lucru între CEC Bank si FGCR. Se află în desfășurare demersurile necesare pentru semnarea Convenției între FGCR şi 15 bănci comerciale.

Te-ar mai putea interesa și
Adăugarea CATL pe lista colaboratorilor armatei chineze ar putea să-l pună pe Elon Musk într-o situație delicată
Adăugarea CATL pe lista colaboratorilor armatei chineze ar putea să-l pună pe Elon Musk într-o situație delicată
Adăugarea de către Washington a CATL la o listă de firme despre care se spune că colaborarea cu armata chineză ar putea să-l pună pe fondatorul Tesla, Elon Musk, într-o situație dificilă,......
Suspendarea livrărilor de gaze ruseşti în Transnistria: UE denunţă un „război hibrid” al Rusiei împotriva Republicii Moldova
Suspendarea livrărilor de gaze ruseşti în Transnistria: UE denunţă un „război hibrid” al Rusiei împotriva ...
Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a acuzat marţi seara Rusia că "utilizează gazul ca armă" şi că duce un "război ...
Premier Energy a finalizat un parc fotovoltaic de 10 MW în Republica Moldova
Premier Energy a finalizat un parc fotovoltaic de 10 MW în Republica Moldova
Conducerea Premier Energy PLC informează piața în legătură cu faptul că filiala sa, Navitas, din Republica Moldova ...
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu viteză din cauza frigului. Au ajuns la 70% față de 86% anul trecut
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu viteză din cauza frigului. Au ajuns la 70% față de 86% anul trecut
Europa scoate gaze din rezervele sale cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani, pe măsură ce vremea friguroasă creşte ...