Surplusul bugetar al Germaniei atinge nivelul record de peste 48 de miliarde euro în şase luni

Economica.net
24 08. 2018
parliament_03_01345100

În prima jumătate a acestui an, Germania a înregistrat un surplus bugetar record de 48,1 miliarde euro, cu 18,3 miliarde euro mai mult decât în primul semestru al anului trecut şi totodată cea mai mare cifră semestrială înregistrată de la reunificarea Germaniei în urmă cu aproape 30 de ani, arată cifrele publicate vineri de Oficiul federal de statistică.

„Evoluţiile favorabile din piaţa muncii şi mediul de afaceri, precum şi o politică moderată de cheltuieli” au contribuit la acest surplus, care este echivalent cu 2,9% din PIB, a apreciat Destatis. Oficiul subliniază că datele pentru primul semestru nu se traduc în mod automat într-un rezultat similar pe întregul an 2018.

Pe lângă cifrele referitoare la un surplus bugetar record, Destatis a confirmat şi datele preliminare care arată că economia germană a înregistrat o creştere de 0,5% în trimestrul al doilea, un avans mai rapid decât cel de 0,3% în primul trimestru.

Schimburile comerciale sunt de departe principalul factor care stă la baza surplusurilor înregistrate de Germania. Recent, institutul de studii economice Ifo a estimat că în acest an Germania ar urma să înregistreze un surplus comercial record de 264 miliarde euro, de departe cel mai mare din lume.

Însă surplusul bugetar record este puţin probabil să fie salutat dincolo de graniţele Germaniei. Autorităţile de la Berlin sunt frecvent criticate de partenerii europeni şi americani precum şi de organizaţii precum Fondul Monetar Internaţional pentru că nu investesc suficient în domenii precum infrastructura sau apărarea.