Surpriză: Enel l-a pus Country Manager pentru România pe şeful diviziei de regenerabile din Italia

22 08. 2019
pignoloni_03892500

“Ne bucurăm să îl avem pe Carlo Pignoloni în funcția de Country Manager al operațiunilor Enel din România. Cunoștințele lui despre ariile tradiționale de business, împreună cu experiența sa din domeniul energiei regenerabile arată că este candidatul ideal pentru această funcție. Atât în numele meu, cât și în numele întregului Grup Enel, doresc să îi transmit lui Georgios Stassis mulțumiri și aprecieri pentru activitatea excelentă pe care a desfășurat-o de-a lungul anilor. Îi dorim toate cele bune în noul și provocatorul său rol”, a declarant Simone Mori, Head of Europe and Euro-Mediterranean Affairs în cadrul Grupului Enel, într-un comunicat de pres[

 Carlo Pignoloni a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică la Universitatea Politehnică din Milano și s-a alăturat Grupului Enel în 1990, ocupând de-a lungul anilor mai multe poziții în arii diferite de business ale Grupului. Carlo nu este la prima experiență în România, întrucât a condus în perioada 2008-2011 operațiunile locale ale Enel Green Power. 

Georgios Stassis, care a condus operațiunile Enel în România începând cu anul 2016, a fost numit recent CEO și Chairman al companiei Power Public Corporation (PPC), cea mai mare companie de utilități din Grecia, deținută de stat. 

 Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt importanți furnizori de energie la nivel național, având în ofertă atât energie electrică și gaze naturale, cât şi servicii cu valoare adăugată, pentru circa 3,1 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție oferă servicii unui număr de 2.9 milioane de clienți în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.

În domeniul energiei regenerabile, Enel Green Power România operează capacități de producție de 534 MW, prin tehnologii eoliene și solare. Enel are peste 3.100 de angajați în România.