Surpriză în 2016: Bulgarii intră în top 10 turişti străini care au vizitat România
Peste 2,46 milioane de turişti străini au vizitat România anul trecut, iar bulgarii fac o surpriză în clasament. Vecinii noştri au intrat în top 10 turişti străini care au venit în 2016 în România. În medie, un bulgar a cheltuit în România 378 de euro, arată datele din raportul Chletuielile turistice ale nerezidenţilor în 2016, furnizat la solicitarea ECONOMICA.NET.
Bulgaria este nou intrată în top 10 al ţărilor de unde ne vin cei mai mulţi turişti. Anul trecut, 67.714 de bulgari şi-au petrecut vacanţa în România sau au avut călătorii de afaceri. Cei mai mulţi dintre aceştia, 51.903, au venit prin agenţii de turism. În total, bulgarii au dat peste 25,6 milioane de euro pe vacanţele la noi, mai arată datele INS. Numărul bulgarilor care au venit în România a crescut de la an la an. De la 22.160 în 2012, la 48.428 în 2014.
Primul loc în top este ocupat de turiştii din Germania. Peste 288.500 de germani au venit anul trecut în România, şi au cheltuit în medie 463 de euro.
În ultimii ani, tot mai mulţi israelieni vin în România, iar rezultatele se văd şi în statistică. Aceştia se află pe doi în clasament: 275.761. În total, aceştia au cheltuit 171,7 milioane de euro.
Pe locul trei se află italienii. Peste 238.300 de turişti au cheltuit aproape 117 milioane de euro.
Iată mai jos întreg clasamentul într-un INFOGRAFIC INTERACTIV.