Surpriză: Noul şef al Nuclearelectrica este Daniela Lulache, faimoasă pentru salariul încasat la FP

Economica.net
14 05. 2013
lulache_23656700_19193700_85566400

„Doamna Lulache a fost aleasă pentru această funcţie de comitetul de nominalizare, la propunerea Quest Advisors”, a afirmat Dumitraşcu.

Lulache este şi membru al Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica. Ea a condus Fondul Proprietatea până în luna decembrie 2009 şi a încasat în acel an indemnizaţii de conducere, bonus de performanţă şi compensaţii de 1,86 milioane lei (440.000 de euro).

De asemenea, Ionel Bucur, directorul centralei nuclearelectrice de la Cernavodă, şi membru al Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica, a fost numit, tot la propunerea Quest Advisors, director pentru activităţi nucleare în companie, a spus Dumitraşcu.

El a precizat că Lulache şi Bucur mai trebuie să încheie contractele de mandat.

Nuclearelectrica operează singura centrală nucleareletrică din România, cea de la Cernavodă, care asigură aproximativ 20% din necesarul de energie la nivel naţional.

Compania este controlată în proporţie de 90,3% de Ministerul Economiei, iar Fondul Pro­prietatea are o participaţie de 9,7%.

Quest Advisors şi Transearch International au fost selectate de Oficiul Participatiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) să asigute statului asistenţă la numirea de manageri profesionişti în companiile de stat.

Quest Advisors a fost înfiinţată de Vasile Luţai Hariton şi este condusă de acesta alături de Loredana Serfezi şi de Andreea Acalovschi, iar Transearch International este o companie internaţională de recrutare, cu sibsidiare în mai multe ţări.