Surpriză pe piața de retail. Lidl a inaugurat anul acesta de două ori mai multe magazine decât minimul anunțat inițial

Discounterul german Lidl, parte a grupului Lidl & Schwarz, va ajunge la final de an la 289 de unități la nivel național, în anul cu cea mai agresivă expansiune din ultima perioadă. Au adăugat rețelei 33 de noi unități, aproape dubu față de numărul minim de magazine noi pe care le anunțaseră la început de an ca fiind bugetate. Cinci sunt relocări.
Alina Stanciu - mar, 15 dec. 2020, 19:29
Surpriză pe piața de retail. Lidl a inaugurat anul acesta de două ori mai multe magazine decât minimul anunțat inițial

În ciuda pandemiei, Lidl a investit anul acesta și mai mult în extinderea rețelei de magazine. Potrivit datelor Economica, la finalul acestui an, compania va ajunge la o rețea de 289 de supermarketuri, față de 261 la finalul lui 2019 (plus 28). Practic, din datele companiei, în acest an calendaristic Lidl va adăuga rețelei 33 de magazine, 5 fiind relocări, la Târgoviște, Mioveni, Gherla, Luduș și Codlea.

Ultima inaugurare va avea loc pe 21 decembrie, la Oravița, în vreme ce în data de 17 decembrie vor mai fi inaugurate trei supermarketuri la Alba Iulia, Brăila și Focșani. De asemenea, în data de 3 și respectiv 10 decembrie, rețelei s-au mai adăugat alte 3 magazine, ceea ce înseamnă că , numai în decembrie, retailerul taie în total 7 unități.

Au deschis mai mult decât au anunțat inițial

Potrivit unor informații ZF din luna aprilie acestui an, la începutul pandemiei cu noul coronavirus, Lidl anunța pentru acest an investiții de 1 miliard de lei și cel puțin 15 inaugurări bugetate. Iată că bilanțul finalului de an indică un plus net de 28 de magazine, având în vedere și cele cinci relocări.

Aceasta în contextul în care 2020 vine oricum după un alt tur de forțe, cel din 2019 când retailerul a deschis 23 de supermarketuri, cu 3 mai multe decât în 2018.

Unitățile Lidl sunt standardizate, au în jur de 1.300 de mp fiecare, 90-150 de locuri de parcare și presupun angajarea unui număr de aproximativ 20 de salariați.

În plus, noile unități dispun în parcări de stație de încărcare pentru automobilele electrice.

Totodată, Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și pentru îmbunătățirea experienței de cumpărături. Magazinele au sistem de iluminat LED, cu senzor de prezență, sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de ventilație.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 310.000 de angajați, dintre care peste 8000 în România.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...