Surse: există două scenarii pentru schimbarea lui Geoană

Schimbarea preşedintelui Senatului este un pas riscant pentru PSD, dacă partidul vrea să păstreze a doua poziţie politică în stat. Practic, sunt avute în vedere două scenarii dar niciunul dintre ele nu garantează succesul.
Economica.net - lun, 07 nov. 2011, 13:55

Aşa cum au precizat pentru RTV.net surse din PSD, prima variantă ar presupune ca Mircea Geoană să-şi dea, pur şi simplu, demisia din funcţie. Asta ar deschide procedura alegerilor pentru preşedinţia Senatului. Fiecare dintre grupurile parlamentare va propune sau va susţine un candidat. E puţin probabil ca PSD să câştige un asemenea scrutin iar rezultatul final ar fi un preşedinte al Senatului de la PDL.

În a doua variantă, Geoană ar propune senatorilor votarea unei hotărâri prin care s-ar face „o rocadă”, el trece la preşedinţia Comisiei de politică externă iat Titus Corlăţean preia preşedinţia camerei superioare a parlamentului. Dacă se mobilizează exemplar, majoritatea guvernamentală poate respinge această hotărâre. În această situaţie, Geoană ar rămâne la conducerea Senatului.

Dacă Geoană refuză să aplice varianta agreată de PSD, va fi exclus din partid. „Până diseară ştim sigur dacă Geoană mai e preşedinte de Senat sau membru de partid.” au precizat aceleaşi surse.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...