Surse: Statutul magistraţilor şi Legea privind ANI, la vot final luni, după şedinţa dedicată regelui
BP al Camerei a fost convocat pentru ora 13.30.
Devansarea sesiunii de vot final, programată iniţial pentru marţi, are legătură cu adoptarea rapidă a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor şi a Legii care modifică Legea ANI.
Legea 303/2004 privind Statutul magistraţilor a fost votată doar pe articole săptămâna trecută, în aproximativ 11 ore de dezbateri în plen, aceasta fiind criticată vehement de Opoziţie.
Legea care modifică Legea ANI, de asemenea criticată de Opoziţie, prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.
Proiectul de lege de modificare a Statutului magistraţilor şi cel de modificare a Legii ANI au apărut pe site-ul Senatului, săptămâna trecută, ca fiind înregistrate pentru dezbatere la Biroul Permanent, deşi aceste proiecte se aflau efectiv în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor. Ulterior, cele două proiecte de lege au fost retrase de pe site-ul Senatului, după acuzaţii vehemente venite din partea Opoziţiei.
Opoziţia a acuzat, la acel moment, majoritatea PSD-ALDE din Parlament de faptul că ar fi acţionat cu premeditare înregistrând la Senat propunerile de lege, deşi aceastea se aflau încă în dezbatere la Cameră, scopul fiind de a trece „pe repede înainte” aceste modificări la legile justiţiei, fără dezbatere efectivă.