„Investigaţia a fost declanşată având la bază unele informaţii furnizate de Transelectrica SA, care a sesizat un posibil comportament anticoncurenţial al companiilor Energobit S.A., ELM Electromontaj Cluj S.A, Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport Smart S.A. şi Energotech S.A., în cadrul a două licitaţii având ca obiect „Retehnologizare a staţiei 400/110/20kV Domneşti” şi „Modernizare a staţiei electrice 220/110kV Râureni”. Practic, în cadrul celor 2 licitații organizate de Transelectrica, ofertantul ce se clasase pe primul loc în urma derulării etapei de licitaţie electronică a fost descalificat pentru că nu a răspuns sau a răspuns incomplet la solicitarea autorităţii contractante, iar contractul a fost atribuit ofertantului clasat pe locul al doilea, la un preţ mai mare”, se arată în comunicat.
„Pornind de la aspectele sesizate de autoritatea contractantă, analizăm toate licitaţiile de atribuire a lucrărilor respective, fiind posibilă o înţelegere pentru împărţirea contractelor. Este foarte important să depistăm şi să corectăm disfuncţionalităţile din domeniul achizițiilor publice, astfel încât, în final, să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, în comunicat.
„În cadrul acestei investigații, în luna decembrie 2017, Autoritatea de Concurență a efectuat inspecții inopinate la sediul companiilor, iar documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza Consiliului Concurenţei, în cadrul procedurii specifice de investigaţie. Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei”, se mai arată în comunicat.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
Reacția Transelectrica în urma anchetei Concurenţei: Compania nu este investigată. Am sesizat Consiliul în septembrie cu privire la o licitație
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunţat joi seara că are calitatea de autoritate contractantă care a sesizat Consiliului Concurenţei posibile practici anticoncurenţiale în cazul a două licitaţii organizate de companie, şi nu este companie investigată în ancheta Consiliului Concurenţei, potrivit News.ro.
În anul 2016, Transelectrica a derulat aproape simultan două licitaţii privind retehnologizarea şi modernizarea a două staţii electrice de transformare, retehnologizarea staţiei 400/110/20 kV Domneşti şi a staţiei 220/110 kV Râureni.
Ambele proceduri au avut drept criteriu de atribuire preţul cel mai scăzut şi faza finală de desfăşurare – faza electronică.
În urma desfăşurării fazei electronice a licitaţiei pentru retehnologizarea staţiei Domneşti, ofertanţii de pe primele două locuri au fost: Smart cu subcontractant Energotech, şi Energobit în asociere cu ELM Electromontaj Cluj.
”Procedura a fost invocată Consiliului Concurenţei pentru faptul că cei doi ofertanţi au folosit în justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut: fraze, terminologii identice”, arată Transelectrica într-un comunicat.
În urma desfăşurării fazei electronice a licitaţiei pentru retehnologizarea staţiei Râureni, ofertanţii de pe primele două locuri au fost: Energotech şi Smart.
”În cazul procedurii de la Râureni, având în vedere preţul neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urma a fi furnizat, executat sau prestat, Transelectrica a solicitat clarificări de la ofertantul situat pe locul I. Faptul că ofertantul nu a răspuns, ceea ce l-a exclus din procedură, a ridicat suspiciuni comisiei de evaluare, având în vedere o posibilă viciere a procedurii”, spun oficialii companiei.
Transelectrica a constatat existenţa unor indicii privind o posibilă înţelegere între participanţii la licitaţii şi a sesizat, în septembrie 2016, Consiliul Concurenţei, având în vedere că în cazul licitaţiei pentru staţia Domneşti două dintre companii au participat împreună, iar în cazul licitaţiei privind staţia Râureni acestea au fost concurente.
”Facem precizarea că Transelectrica colaborează cu inspectorii Consiliului Concurenţei, din poziţia de companie care a sesizat această posibilă practică neconcurenţială, punând la dispoziţie orice documente sunt necesere derulării anchetei”, adaugă reprezentanţii companiei de stat.
În prezent, în urma procedurilor de licitaţii finalizate, lucrările de retehnologizare a Staţiei Domneşti sunt executate de Energobit, valoarea contractului este de 24,89 milioare de euro, iar lucrările de retehnologizare a Staţiei Râureni sunt executate de Smart SA, valoarea contractului fiind de 16,85 milioane lei.
”Cele două contracte sunt derulate în prezent fără niciun fel de probleme”, mai spun reprezentanţii Transelectrica.