Sute de companii de pe Rasdaq vor pe AeRO
Aproape 200 de companii de pe piaţa RASDAQ vor să se listeze pe noua piaţă AeRO a Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, a declarat Bogdan Mugescu, specialist în business development la BVB, la a doua ediţie a Forumului Investitorilor de Retail, care se desfăşoară în perioada 27-28 februarie, la Cluj-Napoca, informează Agerpres.
„Deciziile de listare pe AeRO se iau de către Comisia de listare şi de CEO-ul Bursei de Valori Bucureşti. Dacă o companie îndeplineşte nişte criterii pe care BVB le vizează, va fi acceptată, dacă nu le îndeplineşte nu va fi acceptată, pentru că toate deciziile se iau la nivelul BVB”, a spus Bogdan Mugescu.
Spre deosebire de piaţa principala a BVB, unde, pentru listare o companie trebuie să îndeplinească condiţii mai severe – capitalizare anticipată de un milion de euro, 25% free-float (cota de acţiuni tranzacţionate liber n.r.), trei ani de activitate, raportare conform standardelor internaţionale IFRS, prospect aprobat de ASF, pe noua piaţă AeRO capitalizarea anticipată trebuie să fie de minimum 250.000 euro, free float-ul este de 10% (sau minimum 30 de acţionari), nu este nevoie de prospect aprobat de ASF ci de document de prezentare, prin intermediul consultantului autorizat.
Companiile listate pe piaţa RASDAQ şi din piaţa valorilor mobiliare necotate trebuie să îşi aleagă opţiunea de listare până la 27 octombrie 2015 când încetează de drept activitatea acestor companii, în conformitate cu Legea 151/2014.
Legea 151/2014 prevede că activitatea pieţei Rasdaq şi a pieţei valorilor mobiliare necotate încetează de drept la 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv în data de 27 octombrie 2015. Astfel, companiile de pe piaţa RASDAQ şi de pe piaţa valorilor mobiliare necotate trebuie să decidă în perioada următoare dacă se vor mută pe piaţă reglementată sau pe ATS sau dacă se vor delista.
Pe piaţa Rasdaq sunt listate peste 900 de companii, cu o capitalizare cumulată de 7,7 miliarde lei (1,7 miliarde euro) la dată de 28 ianuarie 2015. Statutul Rasdaq a fost una dintre cele mai problematice situaţii care au afectat opinia investitorilor despre piaţa de capital, deoarece această piaţă nu este încadrată, conform directivei privind pieţele instrumentelor financiare (MIFID), nici în categoria pieţelor reglementate, nici în cea a sistemelor alternative de tranzacţionare