Sute de mii de parole Yahoo Voices au fost sparte

Sute de mii de coturi şi parole ale utilizatorilor Yahoo Voices, serviciu ce permite efectuarea de apeluri telefonice pe internet, au fost postate online de hackeri, informează Mashable.
Economica.net - joi, 12 iul. 2012, 08:11
Sute de mii de parole Yahoo Voices au fost sparte

Sistemul de securitate al celor de la Yahoo se pare că a fost spart marţi dimineaţă, iar documentul postat pe internet conţine peste 450.000 de parole şi adrese de email ale clienţilor.  

La sfărşitul documentului hackerii au meţionat că au speranţa ca părţile implicate în managementul securităţii subdomeniului Yahoo vor vedea asta ca pe o alarmă şi nu ca pe o ameninţare. Potrivit acestora există multe breşe în sistemul de securitate al celor de la Yahoo care ar putea pune în pericol clienţii.

Te-ar mai putea interesa și
Terminalul de la Alexandropoulis, care poate aduce LNG în zona noastră, va fi operațional abia în august
Terminalul de la Alexandropoulis, care poate aduce LNG în zona noastră, va fi operațional abia în august
Gastrade, operatorul terminalului de gaze naturale lichefiate (LNG) Alexandroupolis, a anunțat că suspendarea serviciilor de regazificare, în vigoare de la sfârșitul lunii ianuarie, a fost......
AEP: Peste 246.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă la ora 10:00 la alegerile prezidențiale
AEP: Peste 246.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă la ora 10:00 la alegerile prezidențiale
Peste 246.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 10:00 (ora României), pentru a ...
Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, și-a luat concediu pe perioada anchetării sale cu privire la o acuzație de hărțuire
Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, și-a luat concediu pe perioada anchetării sale cu privire ...
Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, vizat din noiembrie de o anchetă pentru o "presupusă abatere", ...
Ministrul Apărării din Germania consideră că obiectivul statelor NATO ar trebui să fie acoperirea lacunelor din capabilitățile lor militare și nu alocarea unui procent specific din PIB
Ministrul Apărării din Germania consideră că obiectivul statelor NATO ar trebui să fie acoperirea lacunelor din capabilitățile ...
Statele europene membre ale NATO trebuie să se concentreze pe acoperirea lacunelor în capacităţile lor militare, nu pe ...