UPDATE: Sute de oameni, evacuați dintr-o stație de metrou din Londra. Poliţia infirmă că ar fi fost un incident terorist şi s-a retras din zonă

Sute de oameni au fost evacuați din stația de metrou Oxford Circus din Londra, în apropierea celei mai aglomerate artere comerciale Oxford Street, întrucât au fost auzite focuri de armă. Polițiștii au înconjurat zona.
Economica.net - vin, 24 nov. 2017, 17:15
UPDATE: Sute de oameni, evacuați dintr-o stație de metrou din Londra. Poliţia infirmă că ar fi fost un incident terorist şi s-a retras din zonă

UPDATE 21:45 Poliţia infirmă că ar fi fost un incident terorist şi s-a retras din zona vizată 

Incidentul care vineri seară a mobilizat poliţia londoneză în plin Black Friday pe Oxford Street, marea arteră comercială a capitalei britanice, s-a încheiat, au anunţat autorităţile, infirmând astfel că în zonă ar fi avut loc un atac terorist, cum se anunţase iniţial, informează agenţiile internaţionale de presă.

După ce investigaţiile nu au evidenţiat existenţa unor probe privind focuri de armă, forţele de ordine s-au retras din respectiva zonă, unde a fost însă suplimentat numărul poliţiştilor pentru ca populaţia să se simtă în siguranţă, se menţionează într-un comunicat emis de Poliţia Metropolitană.

 

Poliţia britanică a transporturilor a anunţat pe Twitter, imediat după ora locală 16.40 (18.40, ora României), că ofiţeri se aflau la faţa locului.

Martori afirmă pe reţele de socializare că persoane se refugiau în magazine şi puburi din vecinătate să se adăpostească.

Autorităţile în domeniul transportului au anunţat că staţia a fost evacuată şi că trenurile nu opresc în ea.

Poliţia transporturilor a îndemnat oamenii să evite zona – înţesată de navetişti şi oameni ieşiţi la cumpărături la sfârşit de săptămână, în toiul Black Friday.

Poliţia britanică a anunţat că deocamdată nu a descoperit indicii privind focuri de armă care ar fi fost trase în zona a două staţii de metrou londoneze şi nici victime sau suspecţi ale unui asemenea incident pentru care a fost alertată vineri după amiază şi care a provocat panică în centrul capitalei britanice, informează agenţiile internaţionale de presă, scrie Agerpres.

Anterior poliţia anunţase că a intervenit la staţiile de metrou Oxford Circus şi Bond Street în urma unui incident tratat ca ‘acţiune teroristă’.

Conform unui comunicat difuzat de Poliţia Metropolitană din Londra, aceasta ‘a fost alertată la ora (locală) 16:38, în urma primirii mai multor apeluri privind focuri de armă trase pe Oxford Street şi în staţia de metrou Oxford Circus’, aceasta din urmă fiind imediat evacuată, la fel ca şi staţia Bond Street.

Dar, o jumătate de oră mai târziu, la faţa locului ‘în acest stadiu’ nu s-au găsit urme de focuri de armă, nici vreun suspect şi nici victime, cu excepţia unei femei care a fost uşor rănită în busculada creată, au mai precizat autorităţile.

‘Încă nu ştim ce s-a întâmplat’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, precizând că investigaţiile continuă.

Zona respectivă era foarte aglomerată de oameni veniţi la cumpărături de Black Friday.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în dimineața zilei de duminică, nu erau înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită......
Croația își alege astăzi președintele. Retorica populistă pare a favoriza alegerea lui Zoran Milanovic
Croația își alege astăzi președintele. Retorica populistă pare a favoriza alegerea lui Zoran Milanovic
Croaţii votează duminică pentru a-şi alege preşedintele, într-un al doilea tur de scrutin care se anticipează că ...
Serviciile de informaţii sud-coreene confirmă capturarea de armata ucrainiană a doi soldați nord-coreeni
Serviciile de informaţii sud-coreene confirmă capturarea de armata ucrainiană a doi soldați nord-coreeni
Serviciile de informaţii sud-coreene au confirmat, duminică, faptul că Ucraina a capturat doi soldaţi nord-coreeni în ...
Dacia Duster va avea sistem 4×4 cu punte spate electrificată
Dacia Duster va avea sistem 4×4 cu punte spate electrificată
Directorul executiv al mărcii Dacia la nivel mondial a confirmat oficial că SUV-ul Duster va avea o versiune cu tracțiune ...