Sute de persoane dintr-un bloc de locuinţe sociale, fără apă de trei zile

Peste 240 de persoane care trăiesc într-un bloc de locuinţe sociale al Primăriei Ploieşti nu au apă potabilă de trei zile din cauza restanţelor mari la furnizorul Apa Nova, familiile care au achitat facturile la întreţinere acuzând autorităţile locale că nu se implică în rezolvarea situaţiei.
Economica.net - joi, 01 mart. 2012, 19:17

Potrivit lui Ion Chelaru, administratorul blocului de locuinţe sociale situat în strada Rafinorilor, din Ploieşti, bloc care aparţine Consiliului Local, 242 de persoane care locuiesc în acest bloc, între care mai mulţi copii, nu beneficiază de apă potabilă de trei zile, după ce furnizorul de apă al municipiului, societatea Apa Nova, a întrerupt livrarea de apă către acest bloc din cauza restanţelor mari, potrivit Mediafax.

Chelaru a spus că în anul 2008 o firmă a făcut o lucrare în subsolul blocului, care a avut un an garanţie. Ulterior, subsolul imobilului a început să se inunde, aşa încât apometrul blocului a fost acoperit cu apă. Timp de câteva luni, furnizorul Apa Nova a facturat apa rece în baza unor estimări, iar în urmă cu câteva luni la blocul primăriei a fost adusă o vidanjă care a evacuat apa din subsol.

După ce a fost golit subsolul de apă, cei de la Apa Nova au putut citi apometrul şi au constatat că sunt două mii de metri cubi de apă consumaţi şi neplătiţi. Este vorba despre o factură restantă de aproximativ 8.000 de lei, motiv pentru care Apa Nova a debranşat blocul. Ni s-a spus că dacă plătim 4.700 de lei din factura restantă vom fi rebranşaţi. În luna ianuarie, am încheiat o înţelegere de plată cu Apa Nova. Trebuia să achităm restanţa în cinci tranşe egale, fiecare de câte 1.700 de lei, însă abia am reuşit să strângem 1.400 de lei pentru luna ianuarie„, a afirmat administratorul blocului.

Acesta acuză că din totalul de 72 de familii care locuiesc în imobilul de locuinţe sociale al Primăriei Ploieşti doar 12 îşi plătesc în mod constant factura la întreţinere, care este lunar de aproximativ 50 de lei pentru o familie cu patru persoane.

Oamenii acuză autorităţile locale că nu se implică în rezolvarea problemei. Locuitorii din acest imobil spun că s-au adresat Primăriei Ploieşti, însă nu reuşesc să intre în audienţă la primarul Andrei Volosevici, iar viceprimarul Cristian Dumitru, cu care au stat de vorbă, nu le rezolvă problema.

Familiile care au achitat factura la întreţinere mai spun că autorităţile locale, care sunt proprietarii blocului, ar trebui să se implice şi să rezilieze contractele celor care nu-şi achită facturile, lucru care nu se întâmplă.

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a declarat că ştie care este situaţia din acest imobil şi că este foarte greu să îi evacueze pe cei care nu-şi plătesc facturile.

Primăria a început demersurile pentru evacuarea mai multor familii din acel bloc. Procesul de evacuare se face în instanţă. Problema este că, înainte de ultimul termen al procesului, înainte de pronunţare, restanţierii plătesc şi fac dovada plăţii, iar în acest condiţii acţiunea Primăriei devine nefondată„, a declarat primarul Andrei Volosevici.

Apa rece nu este singura utilitate la care blocul de locuinţe sociale al Primăriei Ploieşti nu este branşat. Locatarii din acest bloc nu au apă caldă de şase ani, după ce în anul 2006 centrala termică a blocului a fost furată, iar de atunci şi până acum Poliţia, care a fost sesizată cu privire la acest furt, nu i-a depistat pe hoţi, susţin cei mai vechi locatari ai imobilului.

Nici la reţeaua de gaze naturale a oraşului nu este racordat acest bloc, iar locuitorii fie folosesc butelii, fie surse de încălzire pe curent electric.

Deşi, după cum afirmă locuitorii din bloc, operatorul de salubritate al oraşului ridică de două ori pe săptămână gunoiul, în apropierea imobilului este un munte de resturi menajere. Unii dintre locuitori dau vina pe vecinii lor care în loc să coboare cu gunoiul şi să-l ducă pe platforma special amenajată preferă să îl arunce de la etaj.

Pentru fiecare cameră din acest bloc Primăria Ploieşti percepe lunar o chirie de 29 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri compania care deţine nava, relatează AFP şi Reuters, citate de......
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...