Sute de polițiști spanioli protestează la Madrid

Economica.net
27 10. 2012
spain16_29606000

„Poliţiştii nu mai pot”, se poate citi pe un banner afişat pe Paseo de la Castellana, un bulevard mare din centrul capitalei spaniole, blocat de această manifestaţie care răspunde apelului sindicatelor poliţiştilor.

Ca toţi funcţionarii spanioli, poliţiştii suportă din plin politica de austeritate pusă în aplicare de Guvernul de dreapta al lui Mariano Rajoy, pentru a redresa finanţele ţării.

În 2012, ei au rămas fără prima de Crăciun, ceea ce echivalează în realitate cu o pierdere salarială de 7 la sută pe an, salariile spaniolilor fiind plătite pe 14 luni.

„Am venit să ne exprimăm indignarea faţă de modul în care ne tratează Guvernul, nu numai pentru că ne-a luat prima de Crăciun, ci şi pentru că ne suprimă drepturi”, a declarat Fran Estacio, un poliţist în vârstă de 33 de ani venit din Valencia, în estul Spaniei.

Printre aceste avantaje sociale, explică el, cele şase zile de concediu suplimentare la care au dreptul poliţiştii în fiecare an, în plus faţă de vacanţă, vor fi reduse la trei începând de la 1 ianuarie.

În plus, salariul în primele zile ale concediului medical vor fi reduse – 50 la sută în primele trei zile, apoi 25 la sută până la 20 de zile.

„Până în prezent”, adaugă poliţistul, „nu pierdeam bani în primele 90 de zile”. „Ei trebuie să recunoască faptul că suntem funcţionari speciali. Imaginaţi-vă un poliţist cu febră de 39 de grade, pe stradă cu arma”.

„Dacă vrei poliţie, plăteşte-o”, cere o pancartă vizibilă în mulţime, în timp ce o alta afirmă: „A folosi poliţiştii pentru a face oamenii să tacă, nu”.

Acest slogan aminteşte dispozitivele de poliţie impresionante folosite altădată în cadrul manifestaţiilor antiausteritate, ca cea aşteptată sâmbătă la Madrid.