Sute de tone de produse contrafăcute, confiscate în România şi alte nouă ţări
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în perioada 28 noiembrie – 4 decembrie au fost confiscate peste 13.000 de sticle de ulei de măsline de calitate inferioară, 30 de tone de sos de tomate contrafăcut, aproximativ 77.000 de kilograme de brânzeturi contrafăcute, peste 12.000 de sticle de vin de calitate inferioară al cărui preţ a fost estimat la 300.000 de euro, cinci tone de peşte şi fructe de mare sub standardele de calitate, aproximativ 30.000 de bucăţi de dulciuri ambalate.
Totodată, în prezent se cercetează şi activităţi de vânzare online de caviar contrafăcut sau sub standardele de calitate.
„Numărul mare de alimente contrafăcute şi de calitate inferioară confiscate este îngrijorător şi arată cât de necesară este cooperarea cât mai strânsă între organismele de aplicare a legii pentru a opri infractorii care comit aceste fapte. Vom continua să oferim sprijin partenerilor noştri prin realizarea unor investigaţii suplimentare„, a declarat managerul de proiect în cadrul echipei de combatere a criminalităţii legate de proprietatea intelectuală a Europol, citat de IGPR.
Ofiţerul de analiza informaţiilor din cadrul programului pentru Drepturi de Proprietate Intelectuală din cadrul INTERPOL şi coordonatorul al Operaţiunii Opson, a menţionat că „Unul dintre principalele obiective ale acestei operaţiuni a fost să protejăm publicul de alimente şi băuturi contrafăcute şi de calitate inferioară, care pot prezenta pericole la care aceştia nici măcar nu se pot gândi”.
„Consumatorii care achiziţionau aceste produse, fie cu bună ştiinţă sau în necunoştinţă de cauză, şi-au pus sănătatea în pericol, întrucât alimentele şi băuturile contrafăcute nu au fost supuse unor controale de calitate şi au fost transportate şi depozitate fără respectarea standardelor de igienă„, se mai arată în comunicatul IGPR.
La operaţiunea care a fost derulată pe parcursul unei săptămâni au participat poliţişti, vameşi şi instituţii din domeniul alimentaţiei publice ale statelor participante, în colaborare cu parteneri din sector privat, la care s-au adăugat controale încrucişate desfăşurate în aeroporturi, porturi maritime, unităţi comerciale şi bazaruri din cele 10 ţări participante.