Sute de milioane de lei ale investitorilor mici, neprimite de Romgaz, s-au dus în fondurile mutuale
„Deja avem vânzări nete de unităţi de fonduri de 500 de milioane de lei în această lună”, a declarat, aseară, Dragoş Neacşu, preşedintele executiv (CEO) al Erste Asset Management România, cu ocazia aniversării a cinci ani de la înfiinţarea companiei.
Vânzările sau subscrierile nete constituie diferenţa dintre bani atraşi de la investitori şi banii înapoiaţi investitorilor la răscumpărarea unităţilor de fond.
Peste trei miliarde de lei, oferite pentru acţiunile Romgaz puse recent în vânzare la Bursă de Guvern, s-au întors în conturile investitorilor, ca urmare a suprasubscrierii ofertei. Din aceste resurse, o mare parte s-au îndreptat spre fondurile mutuale.
Erste Asset Management România (EAM) administrează opt fonduri mutuale, printre care şi ERSTE Bond Flexible RON (fost BCR Obligaţiuni), cel mai mare din România, cu active nete de peste 5,3 miliarde de lei.
ERSTE Bond Flexible RON a atras singur, luna trecută, subscrieri nete de 158 de milioane de lei, următoarea performanţă în top fiind 33 de miilioane de lei.
EAM administrează active nete de peste 5,5 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro), fiind cel mai mare administrator român de investiţii.
„Am pornit în 2008 cu un volum de active în administrare de numai 362 de milioane de lei. În prezent am depăşit un volum de 5,5 miliarde de lei, echivalentul a 1,2 miliarde de euro, active în administrare şi ne îndreptăm din nou spre o cotă de piaţă 40%. În toţi aceşti ani, am înregistrat creşteri ale numărului de investitori (peste 5 ori) peste media pieţei (de 3 ori), fiind principala forţă de penetrare a ideii de fond de investiţii în contextul mai larg de introducere a conceptului de finanţe personale în România“, a declarat Dragoş Neacşu, CEO ERSTE Asset Management.
Numărul operaţiunilor procesate zilnic de cea mai mare firmă românească de administrare de investiţii a crescut de o mie de ori. „Acum avem şi zile în care procesăm peste o mie de operaţiuni cu valori de zeci sau chiar sute de milioane de lei“, spune Dragoş Neacşu.
Compania are cea mai mare cotă de piaţă pe fomdurile mutuale (39%), urmată de Raiffesien Asset Management (31%), potrivit datelor pe octombrie ale Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF). Aceleaşi două companii, cu cote de piaţă de peste 25%, respectiv aproape 22%, acoperă aproape jumătate din totalul activelor administrate de fonduri de investiţii, cu excepţia Fondului Proprietatea şi a fodnurilor de capital privat (private equity).
Peste 800 de milioane de lei din valoarea totală a activelor aflate în managementul EAM „au rezultat din administrarea activă a portofoliilor”, a spus Dragoş Neacşu, anunţând că în curând EAM va depăşi pragul de un miliard de lei obţinuţi din operaţiunile de administare, adică din plasamente şi vânzări de instrumente financiar, ca şi alte marcări de profit.
Fondurile de investiţii EAM au investitori de toate categoriile şi vârstele. Cel mai tânăr investitor în fondurile EAM are două luni, iar cel mai vârstnic 101 ani.
„În funcţie de fondul sau fondurile în care au investit, toţi investitorii noştri au avut de caştigat. În ultimele 12 luni, randamentele fondurilor au fost între 5,6 şi 21,2%. În cazul celor patru fonduri a caror istorie se întinde pe întreaga perioadă de 5 ani, randamentele cresc şi se plasează între 50,6% şi 92,4%“, a mai declarat Dragoş Neacşu.