Turcii care dețin magazinele Suvari au cumpărat depozitul NEPI Rockcastle din Otopeni

NEPI Rockcastle a vândut proprietatea logistică din Otopeni către o firmă deținută de proprietarul magazinelor Suvari. Valoarea tranzacției este de 5,75 de milioane de euro, au transmis reprezentanții companiei la solicitarea Economica.net.
Andrada Ghira - mie, 06 mart. 2024, 22:06
Turcii care dețin magazinele Suvari au cumpărat depozitul NEPI Rockcastle din Otopeni

NEPI Rockcastle semnase în decembrie anul trecut un contract de vânzare-cumpărare a firmei Otopeni Warehouse and Logistics, care deține un depozit în Otopeni. Cumpărătorul este River Property, iar luna trecută s-a finalizat transferul părților, potrivit datelor consultate de Economica.net din Monitorul Oficial.

River Property este deținută de Ismail Coskun (20%), cel mai mare acționar, care deține și 60% din Suvari Ro, prin care sunt comercializate articole de îmbrăcăminte în magazinele cu același nume, potrivit datelor consultate în platforma Termene.ro. Suvari RO a avut în 2022 o cifră de afaceri de 5,6 milioane de lei și 21 de angajați.

„Otopeni Warehouse and Logistics S.R.L. deține o clădire cu o suprafață net închiriabilă de 4.801 mp, din care 3.227 mp reprezentați de depozitul logistic și 1.574 mp destinați birourilor, și terenul aferent cu o suprafață de 14.807 mp, localizate în Otopeni, Ilfov. Valoarea de vânzare a proprietății a fost de 5,75 de milioane de euro. Tranzacția vizează doar depozitul din Otopeni”, au transmis reprezentanții NEPI Rockcastle la solicitarea Economica.net. 

Vânzarea acestei proprietăți nu făcea parte din portofoliul strategic de dezvoltare al grupului, care se concentrează pe dezvoltarea și administrarea de centre comerciale. Această proprietate, alături de un depozit de 23.000 de mp la Râșnov, județul Brașov, sunt singurele proprietăți logistice pe care grupul le-a deținut în România.

În 2022, valoarea depozitului din Otopeni a fost de 5,3 milioane de euro, era închiriat în proporție de 99% și genera venituri din chirii de 600.o00 de euro. Depozitul din Râșnov valora 13,2 milioane de euro, era închiriat în proporție de 97% și genera venituri din chirii de 1,4 milioane de euro.

Profit de 476 de milioane de euro în 2023 pentru NEPI Rockcastle

Dezvoltatorul a încheiat 2023 cu un record în ceea ce privește câștigurile distribuibile per acțiune, de 56,97 de eurocenți per acțiune, cu 9,3% mai mare decât anul precedent.

Venitul net operațional a fost de 491 de milioane de euro, în creștere cu 21% față de 2022. Această creștere a fost generată și de achizițiile de la finele anului 2022.

Gradul de îndatorare s-a redus la 32,2%, sub gradul estimat anul trecut, de 35%. La finele anului trecut, NEPI Rockcastle avea lichidități disponibile în valoare de 909 milioane de euro, inclusiv 339 de milioane de euro cash și 570 de milioane de euro în facilități de credit neaccesate.

Pentru acest an, dezvoltatorul are un plan de investiții de 178 de milioane de euro, atât în proiectele aflate în desfășurare, cât și în unele noi.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...