SVN şi-a deschis un birou în România şi ţinteşte top 5 consultanţi imobiliari în 2020

Economica.net
10 04. 2019
bucuresti_68594675849_36726200

Conform unui comunicat al companiei, activitatea SVN Romania va fi coordonată de către Andrei Sârbu (CEO) şi Ionuţ Nicolescu (partner), doi consultanţi cu o experienţă de peste 12 ani în imobiliare şi vânzări.

Compania va activa pe toate segmentele pieţei imobiliare, de la comercial (birouri, retail, logistic, hotelier, terenuri şi investment), la rezidenţial – proiecte noi, brokeraj de credite, property management şi evaluări, urmând să opereze şi un birou regional în Cluj – Napoca.

„Piaţa imobiliară locală trece prin cea mai bună perioadă a sa din ultimul deceniu şi există numeroase oportunităţi. Segmentul rezidenţial a înregistrat în primul trimestru o scădere faţă de perioada similară din anul trecut, însă suntem pe un plus de peste 25% faţă de 2017 în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii. Segmentul logistic trece printr-un adevărat boom, cel al spaţiilor de birouri şi comerciale înregistrează randamente bune iar piaţa de investment s-a stabilizat la aproximativ un miliard de euro. Pentru 2019 ne-am propus înregistrarea unei cifre de afaceri de patru milioane de euro iar în 2020 avem ca obiectiv să intram în rândul celor mai mari cinci companii de consultanţă imobiliară din România”, a declarat Andrei Sârbu.

SVN România este consultantul şi agentul exclusiv a peste 10 proiecte rezidenţiale cu un minimum de 350 de unităţi fiecare, printre care Aviaţiei Park (Forte Partners), Baba Novac Residence (SIF Moldova), Belvedere Residences (Băneasa Developments), Cosmopolis (Opus Land), Parcului20 (Cordia) sau Soho Unirii (London Partners).

Consultanţii SVN România au vândut în ultimii ani peste 7.000 de apartamente noi cu o valoare de peste 500 de milioane de euro.

Divizia de property management din cadrul SVN România administrează aproximativ 550.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri şi peste 1.000 de spaţii comerciale, printre cei mai importanţi clienţi ai companiei numărându-se Telekom, Banca Comercială Română şi UniCredit Bank.

SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni (Australia, Caraibe, Coreea de Sud, Canada, Mexic, România, Rusia şi Statele Unite ale Americii), în care activează peste 1.600 de consultanţi imobiliari şi personal administrativ.

„România prezintă cel mai mare potenţial din regiune. Spre exemplu, la nivel naţional sunt încheiate anual sute de tranzacţii cu proprietăţi mai scumpe de 0,5 milioane de euro, nu doar pe segmentul rezidenţial. Iar printr-o comparaţie cu alte state din Europa Centrală şi de Est putem observa că toate segmentele pieţei imobiliare prezintă în continuare potenţial semnificativ de dezvoltare”, a declarat Rafael Noriega, International Sales Director în cadrul SVN International Corp.