Încă un hotel de cinci stele la Poiana Brașov. Swissôtel se deschide anul viitor
Noul hotel Swissôtel din Poiana Brașov va avea 114 camere și apartamente, iar dezvoltarea proprietății este împărțită în două faze. Prima fază va fi inaugurată la finele lunii martie 2024, iar cea de-a doua fază în februarie 2026.
Accor a semnat parteneriatul cu Neage Basarab Residence, un dezvoltator imobiliar local, deținut de oamenii de afaceri Bogdan Ștefan Ciungara (80%) și Marius-Florin Tudor (20%), potrivit datelor disponibile în platforma Termene.ro.
„Suntem bucuroși să aducem Swissôtel în Poiana Brașov, continuând angajamentul nostru de a oferi experiențe de ospitalitate excepționale. Acest proiect remarcabil de 5 stele se aliniază cu strategia noastră de creștere a rețelei Accor în România la nivel regional și de stabilire a unei prezențe puternice într-o importantă stațiune de schi”, spune Cătălina Toma, directorul de dezvoltare al Accor pentru Romania, Bulgaria, Moldova și Republica Cehă.
Nu este primul Swissôtel de pe plan local. Niro Investment are în construcție un la București, o investiție anunțat în 2018. Finalizarea hotelului a tot fost amânată.
Swissôtel, unul dintre cele mai prestigioase branduri elvețiene din lume, a devenit sinonim cu ospitalitatea elvețiană și cu tot ceea ce este de iubit în Elveția – servicii, stil și fiabilitate.