Sylvester Stallone transformă filmul „Rocky” în musical

Economica.net
21 11. 2011

Pe coloana sonoră a acestui musical se vor afla şi câteva dintre hiturile prezente pe coloana originală a filmului din 1976, precum „Eye of the Tiger” şi „Gonna Fly Now”.

„Faptul că voi vedea această poveste transpusă pe o scenă muzicală mă face foarte mândru”, a declarat Sylvester Stallone.

Spectacolul va fi pus în scenă la Hamburg, iar distribuţia nu a fost deocamdată aleasă. Publicaţia New York Times a anunţat că acest musical va fi pus în scenă, ulterior, şi pe Broadway.

Fraţii Klitschko, doi pugilişti de renume, vor coproduce acest musical cu Stallone şi îi vor antrena pe actorii din distribuţie.

Filmul original, lansat în 1976, a generat cinci continuări şi a câştigat trei premii Oscar în 1977, impunându-se la categoriile „cel mai bun regizor”, „cel mai bun film” şi „cel mai bun montaj”.

Actorul, regizorul şi producătorul de film Sylvester Stallone a devenit cunoscut cu roluri în filme de acţiune precum cele din seriile „Rocky” şi „Rambo”. În anii ’80, „Sly”, aşa cum este numit în presă, a fost unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood.