T-Mobile şi Sprint fuzionează în SUA, formând al treilea operator de telecomunicaţii, cu peste 127 de milioane de abonaţi
Conform unor surse din apropierea negocierilor, acţionarul acţionar al T-Mobile, Deutsche Telekom, va deţine puţin peste 40% din entitatea combinată, dar va avea drept de veto. Există, însă, întotdeauna posibilitatea ca negocierile dintre Deutsche Telekom şi grupul nipon SoftBank, acţionarul majoritar al Sprint, să se finalizeze fără succes în ultima clipă, adaugă sursele.
Entitatea astfel creată ar avea cu o capitalizare bursieră evaluată la peste 70 de miliarde de dolari, ar fi al treilea operator de telecomunicaţii, cu peste 127 de milioane de abonaţi în SUA, şi ar fi concurat mai bine cu liderii pieţei, Verizon Communications şi AT&T Inc.
Reprezentanţii Sprint, T-Mobile, Deutsche Telekom şi SoftBank nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.
Deutsche Telekom a pus capăt discuţiilor privind o eventuală fuziune între T-Mobile US şi Sprint, pentru că această tranzacţie nu ar fi creat valoare adăugată pentru acţionari, declara în noiembrie directorul general al grupului german, Tim Hoettges.
Acesta le-a dezvăluit angajaţilor de la Deutsche Telekom că a zburat 50.000 de kilometri în şapte zile în încercarea de a ajunge la un acord, întâlnindu-se cu Masayoshi Son, preşedintele concernului japonez Softbank Corp, care deţine Sprint, la locuinţa sa privată din Tokyo, însă la final cele două părţi nu au ajuns la un acord.
‘În cele din urmă, totul este despre crearea de valoare pentru acţionari. Impresia noastră este că această tranzacţie nu ar fi funcţionat’, a scris Hoettges într-o postare publicată pe blogul intern al Deutsche Telekom.
În ultimii şase ani, T-Mobile a investit peste 40 de miliarde de dolari pentru a-şi extinde operaţiunile, dar cu toate acestea analiştii sunt de părere că fără portofoliul de frecvenţe al Sprint, T-Mobile va fi nevoit să facă noi cheltuieli, în condiţiile în care operatorii telecom din SUA se pregătesc de lansarea serviciilor 5G.
Tim Hoettges a precizat că subiectele privind controlul operaţiunilor de zi cu zi şi proprietatea entităţii realizată în urma fuziunii, valoarea, finanţarea operaţiunii şi aspectele care ţin de reglementare au fost abordate în urma discuţiilor privind o eventuală fuziune între T-Mobile şi Sprint.
‘Pe baza acestor patru puncte am decis să nu procedăm la o fuziune. Nu a fost o decizie uşoară pentru noi… Dar, pe de altă parte, am spus mereu că nu vrem să facem o tranzacţie proastă’, a spus Hoettges.
Deutsche Telekom AG este cea mai mare companie europeană de telecomunicaţii, cu operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România.
Grupul controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România.
La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’