T-Mobile, subsidiara din SUA a Deutsche Telekom, a oprit oficial negocierile de fuziune cu Sprint
Decizia neobişnuită a companiilor de a face o declaraţie comună privind anularea negocierilor ar putea indica faptul că ele încă recunosc meritele unei fuziuni şi ar putea păstra uşa deschisă pentru potenţiale viitoare discuţii. T-Mobile şi Sprint au precizat că au încheiat negocierile deoarece ”s-au aflat în imposibilitatea de a găsi un compromis acceptabil pentru părţile implicate”.
Entitatea combinată ar fi fost al treilea operator de telecomunicaţii, ar fi avut peste 130 de milioane de abonaţi în SUA şi ar fi concurat mai bine cu liderii pieţei, Verizon Communications şi AT&T Inc T.N.
Cele două companii erau aproape de a anunţa o fuziune în 2014, dar au anulat-o în ultimul moment din cauza temerilor legate de reglementările din acest sector.
T-Mobile, al treilea mare operator de telefonie mobilă din SUA, are o capitalizare bursieră evaluată la aproape 50 de miliarde de dolari, în timp ce Sprint este numărul patru pe piaţa americană, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 26 de miliarde de dolari
Deutsche Telekom deţine 64% în subsidiara sa din SUA, T-Mobile, şi este cea mai mare companie europeană de telecomunicaţii, cu operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, precum şi în Marea Britanie.
Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’