Tabără, ASAS: Aproape 70% din suprafaţa ţării a intrat într-un proces de aridizare; fermierii trebuie să cultive hibrizi rezistenţi la secetă

Într-un interviu acordat AGERPRES el a vorbit despre efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii din România şi a susţinut că fermierii români trebuie să cultive hibrizi rezistenţi la perioadele lungi de secetă, dar şi să modifice tehnologia pe cultură, respectiv să semene mai devreme pentru a putea evita temperaturile caniculare.

De asemenea, Tabără a afirmat că România ar putea cultiva „cu succes” multe alte plante care provin din zonele calde, cum ar fi măslinul, dar ar putea produce şi smochine, kiwi, susan, ricin sau bumbac, dacă s-ar face într-un sistem coordonat.

Nu în ultimul rând, fostul ministru al Agriculturii, un mare susţinător al ingineriei genetice, a precizat că Europa va pierde, şi implicit şi România, nu doar din punct de vedere al producţiei ci şi al competitivităţii, dacă se va merge în continuare pe o orientare ce exclude utilizarea biotehnologiilor.

AGERPRES: România se confruntă tot mai des cu valuri de căldură, secetă extremă, urmate de precipitaţii torenţiale chiar tornade, schimbările climatice fiind cauza principală a acestor fenomene. Care sunt efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii din România? 

Valeriu Tabără: În primul rând, este clar că schimbările climatice nu mai sunt o poveste. Sigur că este o dispută între marile puteri, inclusiv poziţia preşedintelui american legată de anumite idei şi păreri exprimate la nivel european şi mondial, dar care nu mai sunt doar păreri în domeniu, sunt realităţi. Ce înseamnă schimbările climatice pentru România? O încălzire treptată, care în ultimii 15-20 de ani, a ajuns la 2 – 2,5 grade Celsius. O creştere a temperaturii, fie numai cu o jumătate de grad, influenţează fenomene majore la nivel de ţară. Procesul acesta de aridizare nu a apărut de acum, a apărut de acum mai mult de 50 de ani. La nivel global se vorbeşte despre deşertificare. Acesta a evoluat extraordinar şi iată că o întâlnim la această dată, mai ales pe anumite zone ale României, cum este Dobrogea, Lunca Dunării, zonele de podiş din Moldova, partea de vest a ţării, zone care au intrat într-un proces de aridizare. Extinderea acestor zone foarte aride, cum este partea de sud-vest a României, partea din sudul Olteniei, cu peste 400.000 de hectare de soluri nisipoase, este o realitate.

AGERPRES: Care este în prezent suprafaţa totală a României intrată în acest proces de deşertificare? 

Valeriu Tabără: Eu cred că aproape 70% din suprafaţa ţării, care cuprinde atât zone arabile, cât şi agricole, inclusiv zone forestiere. Şi vreau să explic. Aici nu este vorba despre zone, aşa cum am fost obişnuiţi, în care a plouat mai mult sau zone în care a plouat mai puţin. Fenomenul acesta de aridizare, de apariţie a perioadelor mai lungi sau mai scurte de căldură mare, astăzi este în partea de vest şi în decurs de o zi a apărut în toată ţara, ajunge la capătul celălalt al ţării.

Mai mult decât atât. A crescut foarte mult perioada aceasta cu temperaturi foarte ridicate şi iată că ne întâlnim cu un alt fenomen care afectează România şi de care nu prea s-a ţinut seama. De exemplu, anul acesta plantele s-au maturizat rapid, pentru că nu a fost apă în sol – şi foarte puţini înţeleg problema – este vorba despre indicele de aridizare. Este vorba de umiditate relativă foarte scăzută, care coboară brusc şi uneori sub 50% şi ţine foarte mult timp, aproape nu mai poţi respira ca om, dar planta aceea care este pe stres…? Şi începe uscarea la floarea soarelui, la porumb, de sus în jos, nu de la bază spre vârf. La seceta pedologică ea începe de la pământ în sus. Floarea soarelui, care are un grad de adaptabilitate extraordinar, când are frunze multe şi începe seceta, frunzele de la bază umbrite sunt eliminate, le autoelimină planta, ca să nu mai fie consumatoare şi îşi poate reduce cu 10-15, din 40 de frunze. Când apare fenomenul acesta, care este din ce în ce mai frecvent în România şi mai semnificativ ca efecte, plantele acestea se usucă de la vârf în jos, iar cele mai afectate sunt porumbul şi floarea soarelui. Foarte afectată este şi soia, care la anumite grade de temperatură nu mai este fertilă.

Din nefericire, această ariditate are consecinţe extraordinare şi asupra calităţii. De pildă, la porumbul din acest an a scăzut foarte mult masa hectolitrică, care se corelează direct cu conţinutul boabelor în substanţe de rezervă. Cu cât ele sunt mai grele, mai pline, cu atât masa hectolitrică este mai mare. Ele s-au uscat rapid, nu au mai putut acumula nici chiar amidon şi atunci masa hectolictrică scade foarte mult, iar produsul util, făina, proteinele în special au de suferit, nu mai acumulează. Deci, afectează inclusiv calitatea.

AGERPRES: În opinia dumneavoastră, care ar fi soluţiile pentru agricultura din România şi cum se pot adapta fermierii români la noile condiţii climatice?

Valeriu Tabără: Irigaţiile reprezintă o soluţie, dar din păcate nu este suficientă. Doar irigaţiile nu rezolvă problema. Ele rezolvă doar problema umidităţii solului, la nivel de rădăcină, dar nu şi pe cea a umidităţii şi a secetei atmosferice. Aici avem o singură soluţie, cu două componente. În primul rând trebuie să îmi creez soiuri şi hibrizi de cultivare, care să fie tolerante la perioadele de secetă şi să îmi rezolv şi să repar tehnologii. Adică nu mai pot semăna porumbul în aprilie, ca să îl prindă seceta din iulie, trebuie să mă duc cu semănatul către martie, poate februarie. Este o problemă importantă, colosală aş spune. Aici este un test pe care ar trebui să îl cerem tuturor companiilor producătoare de hibrizi, i se spune „cold-test” şi este testarea rezistenţei la temperaturi scăzute a seminţei germinale sau a tinerilor plăntuţe la oscilaţii de temperatură. Asta ar trebui să ajungă companiile să ceară şi inclusiv Inspectoratele pentru controlul calităţii seminţelor, introducerea ca probă obligatorie, dacă este vorba de sămânţa de floarea soarelui sau de porumb. Momentan se face doar la cerere, dar eu cred că ar trebui să devină obligaţie pentru producătorii de sămânţă, iar pe buletinul de analiză să apară şi valorile indicelui cold-test, ca fermierul să poate alege acei hibrizi care au toleranţă, să îi semene mai timpuriu, ca să nu prindă seceta din vară şi atunci cred că nu mai sunt probleme. Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi la floarea soarelui.

AGERPRES: Pentru ce alte plante cultivate în România consideraţi că ar mai trebui schimbat momentul semănatului, în afară de porumb şi floarea soarelui?

Valeriu Tabără: Chiar şi pentru soia şi pentru unele termofile, sorgul, să vină mai spre primăvară, mai spre în faţă, cum spun agronomii. Nu există o altă soluţie, decât cele două componente. Este vorba de soi tolerant şi să lucrezi cu modificarea tehnologiilor. De exemplu, în Dobrogea, care face producţii în condiţiile acestea de secetă, eu pot să gestionez apa din sol la nivelul de necesitate, măcar pentru o oarecare perioadă, prin tehnologiile de lucru, adică nu fac arătura, fac scarificare, fac nivelarea, afânarea, ca orice cantitate mică de apă care îmi cade să fie înmagazinată în sol. Ştiţi bine că toate aceste cantităţi mari de precipitaţii care cad pe o perioadă mică de timp nu rezolvă problema. Factorul determinat la schimbările climatice, palpabil şi foarte precis, este temperatura crescută, mult peste media multianuală. Anul acesta de pildă, majoritatea lunilor sunt cele mai calde din istoria de determinărilor climatice în România.

Partea de precipitaţii îmbracă o altă formă, ea nu a scăzut, nu s-a redus cantitatea de precipitaţii, dar s-a modificat modul de distribuire a acestor precipitaţii. Sunt cantităţi mari în intervale scurte de timp, după care urmează intervale mari fără precipitaţii, după care iar vin 50 sau 80 de litri şi dacă mă duc pe însumare ele pot depăşi media multianuală. Si aici intervine un alt lucru de pregătit în continuare şi nu ne potrivim cu viziunea cu irigaţiile, pentru că nu pot să ridic apa din Dunăre decât pentru o perioadă. Putem să susţinem cheltuielile pentru a ridica apa din Dunăre pe terasa a treia a Dunării? Nu ştiu dacă putem. Economiştii şi analiştii spun că nu.

AGERPRES: În aceste condiţii, în opinia dumneavoastră, ce ar mai trebui făcut? Concret… 

Valeriu Tabără: Apa aceasta care ne vine torenţial şi care îmi cade pe teren prăfos – pentru că datorită acestor perioade lungi de secetă, de arşiţă directă, terenul strică din structura lui, se face praf şi deasupra se bătătoreşte – deci dacă vine o ploaie rapidă de volum mare face un blocaj, creând probleme formidabile de inundaţii. Apa nu intră în sol. Aici intervine un alt lucru la care noi am renunţat şi datorită unor chestiuni de mediu prost abordate. Noi nu mai facem acele acumulări pe care le făceam din apele de primăvară. Noi nu ar trebui să le lăsăm să plece în Dunăre. Ar trebui să captăm aceste ape şi acesta ar fi rolul Canalului Siret-Bărăgan, dacă ar fi făcut, el s-ar putea duce până la Prut, să preia tot excedentul de apă din Prut şi Siret pe care îl depozitez în mijlocul Bărăganului, în lacul din Bărăgan, şi de acolo îmi iau când vreau.

Pe acest subiect aş mai vrea să spun un lucru, pe care l-am văzut în SUA. Eu nu aş da drumul la restructurarea din localităţile rurale, chiar şi la cele urbane, fără a colecta apa pluviometrică, nu în canalul în care intră apa uzată, ci într-un canal separat şi care să fie depozitată afară într-o amenajare. Să fie acest lucru o obligaţie. Se pot da proiecte, inclusiv cu fonduri europene, pentru că este vorba despre gestionarea unei resurse naturale. Eu, dacă mă duc cu nişte măsuri de mediu, problema aceasta a apei, a valorificării ei, a conservării, ei este una dintre cele mai importante, la fel ca şi solul. Şi astfel de măsuri se pot face şi în viitorul Program Naţional Strategic. Atunci când sap canalul pentru apele uzate, lângă el vine o conductă care preia apa de pe acoperiş – şi aşa noi plătim apa pluvială. Acum apa se duce în staţiile de epurare şi nu face altceva decât să mărească volumul de curăţire, cu costuri în plus. În SUA, inclusiv în campusurile universitare, am văzut aceste locuri de acumulare a apei. Dacă nu te uiţi cu atenţie şi nu ştii despre ce este vorba, nu le vezi când nu e apă, pentru că toate sunt înverzite. Când este prea plin, li se dă drumul parţial. Restul, toată apa aceea, revine fie ca o zonă de agrement, fie este utilizată inclusiv pentru menţinerea spaţiilor verzi. Putem să facem un bazin care să preia din apa pluviometrică a Bucureştiului şi am putea iriga cu ea spaţiile verzi.

Eu am ridicat această problemă când am fost ministru al Agriculturii, inclusiv la nivelul Uniunii Europene. Noi pierdem enorm de multă apă în anumite perioade scurte de timp, după care îi ducem lipsa perioade lungi de timp. Nu este normal. În această zonă trebuie să fie o strategie foarte clară, având în vedere problema schimbărilor climatice. Strategia ar trebui făcută la nivel de Guvern, dar politicienii trebuie să fie dublaţi de specialişti de la ANM, de la ASAS, avem nouă secţii, de la Academia Română cu structurile ei, dar sunt şi alte instituţii de învăţământ superior, dar deocamdată nu ni s-a cerut părerea…

AGERPRES: Care este rolul cercetării şi al biotehnologiilor pentru combaterea fenomenelor meteo extreme care afectează tot mai mult şi mai des agricultura?

Valeriu Tabără: Aici, chiar este nevoie de biotehnologii sau de acea inginerie genetică, deoarece aceste organisme de care vorbeam ca o parte importantă a luptei împotriva schimbărilor climatice nu se pot realiza prin metodele clasice, pentru că ia foarte mult timp să creezi un porumb cu rezistenţa sorgului la secetă. Nu avem cum, dar, dacă se aplică bioingineria sau ingineria genetică, se poate prelua de pildă de la sorg acea genă care determină ceara de pe frunze, care determină numărul de perişori absorbanţi şi se poate transfera la porumb. Un alt exemplu, de ce nu s-ar lua o genă de la pir, care este rezistentă la secetă? Despre pir se spune că îl pui în vârful cumpenei fântânii, îl laşi un an, şi pe urmă îl aduci şi îl pui în pământ, iar el germinează din nou. Atât este de rezistent. Genele acestea, transferate în sistemul plantelor utilizate, ne pot ajuta foarte mult şi cu adevărat împotriva schimbărilor climatice.

Dar mai este un lucru pe care trebuie să îl facem: zonarea plantelor noi, aduse din regiunile calde, secetoase. Se poate începe un astfel de program, care ar trebui obligatoriu susţinut prin fonduri, naţionale şi europene, pentru că el vine tot pentru contracarea schimbărilor climatice. Încălzirea vremii la noi înseamnă posibilităţi de a produce multe alte produse pe care acum le importăm.

AGERPRES: Despre ce alte produse vorbiţi? Ce plante din zonele calde s-ar putea adapta în viitor în România? 

Valeriu Tabără: Cred că multe plante din zonele calde pot să îşi facă loc, la un moment dat, de pildă măslinul. Putem produce smochine, kiwi, susan, ricin sau bumbac, dar toate acestea într-un sistem coordonat.

AGERPRES: Pot fi cultivate cu succes astfel de plante în România? 

Valeriu Tabără: Unele chiar cu succes, dar altele pot fi introduse treptat, pe soiuri care să se potrivească pentru ţara noastră. Nu pot aduce un soi din SUA sau din Grecia, cu rezultate bune la noi. Dar eu am baza genetică. De asemenea, putem să producem arahide sau plante medicinale. Noi chiar cultivăm acum arahide, nu cu extensie foarte mare, dar pe anumite zone. Am produs şi soiuri, dar ele ar putea să fie un domeniu de producţie în care să îţi reduci foarte mult importurile.

AGERPRES: Consideraţi că ar trebui schimbată în viitor structura culturilor, adică să renunţăm la cereale şi să cultivăm astfel de plante, specifice zonelor calde? 

Valeriu Tabără: Nu este vorba de schimbat. România trebuie să rămână o ţară cerealieră, indiscutabil. Nu cred că trebuie să ne extindem pe orez, de exemplu. Acum cultivăm pe mii de hectare, dar posibilităţile noastre sunt la 60.000 de hectare. Avem amenajări şi am putea fi exportatori de orez. Pe lângă cereale mai apar şi plantele producătoare de proteină, soia, fasolea, mazărea. Aceste plante trebuie să rămână, pentru că noi milităm mult pe aducerea proteinelor vegetale şi pentru alimentaţia umană cât şi pentru cea animală. Aici trebuie clarificată problema Organismelor Modificate Genetic, OMG-urilor. În toată lumea asta mare, că sunt bacteria E-coli, că sunt un minuscul virus, că sunt om sau elefant, nu sunt decât 64 de aminoacizi, care sunt baza vieţii. Ei se combină în miliarde de varietăţi. Toate caracterele sunt date de secvenţe proteice, care sunt într-o evoluţie, iar ele au ajuns în anumite laboratoare cu dotare şi cu înţelegere perfectă a fenomenului şi pot să grăbească acest proces cu care să contracarezi aceste probleme. Şi în cazul poluării, combaterea se poate face numai prin biotehnologie, să creezi formele cu rezistenţa naturală la boli şi la dăunători. Asta înseamnă să schimbi anumite rapoarte de gene din genomuri. Asta se poate face prin tehnică sau biotehnologie. Toate lucrurile care s-au scris că s-a luat de la peşte ADN sunt false, s-au luat secvenţe proteice care sunt aceleaşi, din aceeaşi aminoacizi. Aşa cum de pildă la porumb putem erbicida cu triazină, care selectează porumbul şi omoară toate buruienile, la grâu, de asemenea, erbicidăm şi rămâne grâul, de ce la soia şi la floarea soarelui nu putem să creăm o formă rezistentă naturală, copiind ceea ce este în natură? Mai avem şi această problemă de reducere a dozelor de erbicide. Nu se poate realiza acest lucru prin poveşti, ci prin biotehnologie. Uitaţi ce se întâmplă cu ambrozia, nu ai folosit ierbicide, nu îi mai facem faţă, la pesta porcină nu ai intrat în sisteme de biotehnologii, ai scăpat-o de sub control şi îţi creează pierderi imense.

Este o mare greşeală de a nu aborda probleme tehnice superioare. Mă refer acum şi la hotărârea Curţii Europene de Justiţie de la Haga din 27 iulie 2018, când a oprit multiplicarea genetică, mutaţiile adică. Este prima greşeală mare. Această Curte – şi îmi asum răspunderea pentru ceea ce spun – copiază exact poziţia Inchiziţiei. Numai Inchiziţia nu dădea voie nici măcar să gândeşti, nu să aplici. Acum aceeaşi instituţie, tot de natură juridică, dar în secolul XXI, vine şi îmi spune că nu am voie nici măcar să gândesc la un fenomen care a stat la baza evoluţiei vieţii pe pământ. Nu a venit nimeni şi a schimbat, au fost mutaţii în genoame.

Vă dau un exemplu: pâinea pe care o mâncăm pe masă zilnic provine dintr-o mutaţie naturală, din grâu hexaploid, dar acesta mai întâi a fost diploid, apoi a fost tetraploid şi acum hexaploid. Natural. Această mutaţie genetică are loc, iar omul a avut rolul doar rolul de a selecta. La porumb, boabele în forma iniţială nu au fost în ştiuleţi ci în panicul, în spic, ca şi grâul. Dar atunci când au apărut ştiuleţii, omul, acolo în Mexic, a zis că sunt mai apărate boabele decât în vârf, unde le mănâncă păsările şi a ales plantele acelea şi le-a înmulţit treptat şi astfel s-a ajuns la planta de azi. Cartoful a fost adus din zona tropicală şi iată că a fost adaptat în timp în zonă temperată.

AGERPRES: Consideraţi că renunţarea la biotehnologii va afecta Uniunea Europenă, implicit România ca membru al UE, din punct de vedere al competitivităţii? Unde ne aflăm acum şi care sunt provocările în agricultură pe plan european şi mondial?

Valeriu Tabără: Acum suntem într-o revoluţie verde genomică, care are ca scop creşterea producţiei, creşterea calităţii, creşterea adaptabilităţii, creşterea condiţiilor îmbunătăţirii mediului fără pesticide, fără îngrăşăminte. Sunt nişte provocări foarte mari. Parte din lumea asta mare în care ne găsim le practică azi. Sunt 200 milioane de hectare la nivel de lume care sunt cultivate cu astfel de produse ştiinţifice de mare clasă, în SUA, America de Sud, acesta este progresul, pe asta s-au ridicat, au depăşit aproape Europa. Canada, India, Australia, China lucrează… acesta este progresul. Europa va pierde dacă se va merge pe o astfel de orientare în care politica verzilor, a extremismului verde, decide. Şi am mai spus acest lucru: va pierde producţia agricolă a Europei, inclusiv din punct de vedere al competitivităţii. La ora actuală este o lipsă de competitivitate, deoarece produsele realizate cu ajutorul biotehnologiei acum în lume sunt mai ieftine cu 30% până la 40%, pentru că nu se mai folosesc anumite pesticide, se sar anumite lucrări, combustibilul este mai redus, creşte valoarea şi calitatea produsului este îmbunătăţită.

AGERPRES: În concluzie, ce ar trebui să facă România, concret, ca să iasă din acest blocaj? 

Valeriu Tabără: Într-adevăr, avem probleme la nivel european, avem un blocaj al progresului, iar noi fiind membri şi surprinşi în tranziţie nu am putut finanţa foarte mult cercetarea la un moment, dar cred că nici nu s-a vrut. Am avut o perioadă de 3-4 ani în care în Lege bugetului s-a interzis finanţarea cercetării în agricultură, ceea ce era în contracţie cu prevederile Legii 45/2009 privind funcţionarea ASAS şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din agricultură. Ceva incredibil. Noi, în acest moment, trebuie să ne dezvoltăm cercetarea agricolă, să răspundem cerinţelor din punct de vedere al materialului biologic, dar şi tehnologic. Avem programe europene pe care, dacă le dirijăm unde şi cum trebuie, pot să reprezinte o completare la ceea ce avem în plan naţional. Nicio ţară nu îşi permite să se bazeze numai pe Uniunea Europeană. Ea trebuie să aibă o strategie cu obiective pe termen lung, scurt şi mediu, care să îţi dea certitudinea că le poţi atinge inclusiv cu resurse interne, aşa cum se face acum la irigaţii. Reabilitarea sistemului de cercetare în agricultura din România, inclusiv în sistem privat, nu numai public, este extrem de importantă pentru evoluţia acestei ţări, altfel vom fi în pierdere majoră.

AGERPRES: Cu un deficit acut de forţă de muncă, are România resursa umană necesară pentru cercetarea de vârf în agricultură, pentru inginerie genetică? 

Valeriu Tabără: Resursa umană există. Am reuşit un institut formidabil, cel de fizică atomică. Este o reuşită, dacă ştim ce să facem acolo. Noi putem să ne cultivam acolo foarte mult tinerii şi minţile luminate ale tinerei generaţii. Într-adevăr ar mai fi nevoie, şi am mai spus-o, de un Institut de biotehnologie aplicată. Nu avem şi nu am avut aşa ceva. Este absolută nevoie, pentru că acestea două vor domina viitorul şi nu pentru 10-15-20 ani, ci secole şi milenii. Mai avem nevoie şi de dezvoltarea universităţilor cu secţii pe aceste domenii ale biotehnologiilor. Din păcate, ele au fost lăsate undeva jos, deşi sunt domenii de elită, aşa cum este IT-ul sau electronica. În opinia mea, este cea mai mare cercetare de vârf pe care o putem face, mai tare decât cosmonautica: crearea specialiştilor pe biotehnologii.