Tabără: Gerul nu va afecta culturile agricole acoperite cu zăpadă
„Culturile agricole acoperite cu zăpadă nu vor fi afectate de ger. Dacă nu aveam deloc zăpadă pe sol era mai dificil. Cred că eu şi Ariton (Ion Ariton, ministrul Economiei n.r.) ne bucurăm de zăpăzile de acum, eu pentru agricultură, iar el pentru umplerea lacurilor de acumulare. Consider, de asemenea, că şi gerul este bun în aceste zile pentru că întârzie înmugurirea arbuştilor şi a pomilor fructiferi”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Acesta a adăugat că rezerva de apă din sol este satisfăcătoare în unele zone din ţară, în condiţiile în care exista, încă din toamna lui 2011, un deficit mare de apă în sol, dar prognozele meteo au anunţat din nou căderi de zăpadă, începând de vineri.
„Pentru agricultură este un lucru foarte bun că avem în toată Câmpia Română un strat de zăpadă de peste 30 de centimetri, iar în zonele de munte, zăpada atinge şi 1,60 de metri. Acest lucru înseamnă o refacere a rezervei de apă din sol. Pot spune că pe Câmpia de Vest şi de Sud rezerva de apă din sol este aproape satisfăcută. Trebuie să vedem ce ninsori mai avem în perioada următoare pentru că de vineri s-au prognozat din nou căderi de zăpadă”, a adăugat ministrul Agriculturii.
Şeful MADR anunţa la începutul acestui an că deficitul de apă din sol înregistrat în toamna anului trecut ar putea afecta anul agricol pe mai multe suprafeţe întinse de culturi.
„Clima şi apa sunt factori importanţi pentru producţia agricolă, iar până la această dată consider că anul nu este unul foarte rău, chiar dacă există un anumit deficit de apă în sol la nivel de ţară. Este posibil să se compenseze acest deficit. Cred că avem nevoie de precipitaţii de peste 150 de litri pe metrul pătrat”, a declarat, la începutul lunii ianuarie ministrul Agriculturii.
Conform prognozei agro-meteorologice realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/, pentru perioada 26 ianuarie – 1 februarie a.c., rezerva de umiditate din sol pentru grâul de toamnă se menţine în limite satisfăcătoare, în majoritatea zonelor ţării, excepţii înregistrându-se în estul şi, local, în sudul teritoriului agricol, unde va exista un deficit de apă, relevă prognoza agro-meteorologică realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru perioada 26 ianuarie – 1 februarie a.c.
În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va menţine în limite satisfăcătoare, apropiate de optim, în cea mai mare parte a ţării. Totodată, la speciile de câmp şi pomi-viticole se va menţine stadiul de repaus biologic, pe întreg teritoriul agricol al ţării, iar pe fondul temperaturilor minime anunţate, deosebit de scăzute, precum şi pe terenurile fără strat protector sau cu strat superficial de zăpadă (sub 10 cm), se vor semnala vătămări ale aparatului foliar prin brunificări şi arsuri (necroze) ale vârfului frunzelor.
Potrivit specialiştilor, cerealierele de toamnă (orz şi grâu), se vor situa în stadiul de răsărire, apariţia frunzei a treia şi înfrăţire (10-100%), în majoritatea zonelor de cultură.
De asemenea, în Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Transilvania rapiţa va înregistra înfrunzirea, în timp ce pe toate plantaţiile, la speciile pomi-viticole, se va menţine starea de repaus vegetativ.